Miercuri, 28 ianuarie: Astăzi trebuie să-mi fac eseul la Teoria Comunicării

Fiţi atenţi: ceea ce urmează este nici mai mult, nici mai puţin decât eseul meu la TC (cunoscătorii ştiu despre ce vb). Nu îl pun să mă laud, sau hai, fie, ba da, să mă şi laud puţin (am luat 10 pe el), dar îl pun pentru feedback. Serios. Cerinţa era să fie original.


De cele mai multe ori, mă trezesc vorbind cu mine, încerc să-mi spun ceva, însă sfârşesc aproape întotdeauna printr-o ceartă. Nu reuşesc deloc să mă împac cu mine, nici nu zici că suntem una şi aceeaşi persoană. Întotdeauna Sinele şi Eul meu găsesc ceva de disputat, nu le este jenă măcar că sunt martoră la discuţiile lor contradictorii. În fond, tot trebuie să decid în funcţie de unul dintre ei.
Iată deci, dragul meu jurnal, despre ce-ţi voi vorbi astăzi: despre cum am reuşit să-mi aleg tema pentru eseul la Teoria Comunicării, ştii tu, materia aia pe care o fac cu Tran, despre care ţi-am mai povestit câte ceva cu mult timp în urmă, când am început facultatea. Domnu' Tran mi-a înfipt în minte cea mai haioasă expresie pe care am auzit-o vreodată: "Minciuna cu statut de domnişoară". Sinceră să fiu, nici până în ziua de azi nu m-am lămurit în privinţa semnificaţiei ei, dar, ceea ce contează cel mai mult este faptul că, ori de câte ori mă gândesc la TC, îmi vin în minte idei despre manipularea informaţională din ziua de astăzi şi despre cât de mult ne lăsăm influenţaţi şi minţiţi, fără să ne pese. Aceasta o fi oare minciuna-domnişoară despre care vorbea domnu' Tran? Sau o fi minciuna cu statut de mare doamnă?
Să revin. Păi domnu' Tran ne-a anunţat la începutul anului că, în ziua examenului trebuie să aducem 21 de citate comentate plus un eseu. Pe orice temă. Bineînţeles că până astăzi nu m-am sinchisit în niciun fel. Am zis că "Lasă, că am timp! De ce să le fac de acum? Mai bine mă apuc de curs. Citatele şi eseul le dau gata într-o zi." Zis şi făcut. Numai că iată cum astăzi am ajuns să-ţi povestesc cum Sinele şi Eul meu au început să se ia la ceartă pe seama acestei "trebi":
Sinele: -Ţi-am zis! Eu ţi-am zis că nu e timp! Că n-o să ai inspiraţie. Că n-o să ai chef. Ţi-am zis!
Eul: -Mă, ia mai lasă-mă tu în pace. Nu vezi că e încă devreme? Până diseară o să-mi iasă nişte citate super.
Sinele: -Şi cu eseul ce faci? Când îl faci?
Eul: -Azi. Este timp. O să vezi.

Ei bine, aşa m-am apucat de citate. Eram împinsă când spre unul, când spre altul. Ba îmi ziceam că am timp, că o zi este mai mult decât suficient să termin totul, ba mă panicam în momente de neinspiraţie şi mă gândeam că n-o să reuşesc. Cu chiu, cu vai, între atâtea şi atâtea gânduri, le-am dat de cap.
A, am uitat să precizez încă un lucru. Toată ziua am stat cu forumul deschis, în speranţa că voi găsi pe cineva într-o situaţie la fel de jalnică cum era a mea. Şi ghici ce? Majoritatea studenţilor chiar aveau aceeaşi problemă ca şi mine. Astfel, mă linişteam până când mai apărea câte unul pe forum să se laude că el/ea a scos 21 de citate din 101 cărţi, are nu ştiu câte pagini tehnoredactate şi altele de acest gen, care din nou mă făceau să tremur. Nu ştiu dacă doar de frică. Poate de invidie. Sau de răutate. Sau poate doar pentru că îmi dădeam seama că nu e bine deloc să laşi pe ultima sută de metri o temă importantă.
Atunci începea iar balamucul:

Sinele: -Uite şi tu, copiii ăştia cum au terminat până acum şi tu nu??
Eul: -Copiii ăştia probabil că nu s-au ocupat de nimic altceva. De nici un curs. Aşa că eu ies în câştig. Am învăţat şi pentru examenul la filo, şi pentru examenul la tc.
Sinele: -Faci doar presupuneri. Vrei să te scoţi. Nu vrei să recunoşti că te afli într-o situaţie mai mult decât urâtă. Citatele le termini, dar e cam târziu, nu?
Eul: -Ce-are a face noaptea cu mine? Nu se zice că ea este un sfetnic bun? Să vezi câtă inspiraţie o să am în noaptea asta.

Îi înghionteam pe amândoi şi iar mă apucam să scriu. Aşa am trecut cu bine ziua, am comentat citatele şi pam-pam!! E timpul pentru eseu. "Aici e-aici!", au exclamat şi Sinele, şi Eul în acelaşi timp.
"Uf, mi-am zis, pentru prima dată ăştia doi sunt de aceeaşi părere!"
Eseu, eseu... Ţineam minte că poate să fie pe orice temă, o chestie de interpretare personală. Aşa, din definiţia pe care o ştiam eu, părea simplu. Mai greu e până te apuci. A, şi până găseşti "orice temă" aia. Da, asta da treabă dificilă, din moment ce de-abia aici scandalul a devenit din prost-moderat, monstruos de-a binelea.
Aveam în gând o informaţie pe care o citisem tot pe forum. Era acolo un student care dăduse ca exemplu de temă "Comunicarea între mecanic şi locomotivă". Altul, "Comunicarea în lumea de dincolo". Asta a doua nici nu ştiu dacă am interpretat-o cum trebuie. Unii colegi au spus că e dată ca exemplu nu în mod serios, ci în spirit de glumă. Alţii au luat-o de bună. Şi într-un caz, şi în altul, ştiam un lucru sigur. Că o să-mi fie teribil de greu să găsesc o temă originală şi interesantă. Plus că îi aveam pe cei doi certăreţi, care în loc să mă ajute, mai mult mă derutau.
Mi-a venit prima dată în minte o poveste pe care am citit-o când eram mică, a fost printre primele poveşti pe care le-am citit. Era scrisă de Hans Christian Andersen şi se numea "Povestea unei mame". Se făcea că era o mamă, care avea un copil mic, un bebeluş abia născut, copilaşul era bolnav. Într-o seară de iarnă, a bătut la uşa casei femeii un bătrân care a rugat-o să-l lase să se încălzească. Primindu-l în casă, femeia l-a lăsat pe bătrân cu copilaşul şi s-a dus să-i aducă moşneagului apă şi o bucată de pâine. Când s-a întors, nu mai erau nici bătrânul, nici copilul. Femeia disperată, a ieşit afară în zăpadă şi ger, unde a dat cu ochii de o tufă de trandafiri îngheţată, pe care a întrebat-o dacă nu l-a văzut pe copilaşul ei. Tufa i-a răspuns că ştie încotro s-a îndreptat bătrânul cu pruncul, dar, ca să-i spună, vrea ca sărmana mamă să o strângă la piept până se încălzeşte. De dragul copilaşului ei, femeia a cuprins tufa cu braţele şi a ţinut-o strâns până ce trandafirii s-au dezgheţat şi au înflorit în mijlocul iernii. Apoi mama s-a îndreptat în direcţia în care florile i-au spus că au apucat bătrânul şi copilul ei. Ajungând la un lac, femeia şi-a dat ochii ei limpezi acestuia pentru ca lacul să o lase să treacă, iar de partea cealaltă a lacului şi-a dat părul ei frumos unei babe, aflând astfel că ajunsese în grădina lui Dumnezeu.
Grădina era plină cu flori, unele mari şi frumoase, colorate, înflorite puternic, iar altele mici şi firave, ofilite sau căzute la pământ. Văzând-o, Dumnezeu a întrebat-o pe femeie de ce a venit, iar ea i-a spus că îşi vrea copilul înapoi. Dumnezeu a pus-o apoi să se uite într-o fântână, unde i-a arătat viitorul copilaşului ei. Văzând câtă nefericire îl aşteaptă pe bietul ei copil, sărmana mamă s-a hotărât să lase floricica plăpândă în care se transformase sufletul bebeluşului în grija lui Dumnezeu.

Doamne, ce emoţionantă e povestea asta! Îmi vine să plâng de fiecare dată când mi-o reamintesc. Câteodată, înainte de culcare, mi-o povestesc singură.

Ei bine, aceasta era prima temă la care mă gândisem pentru eseu. Bineînţeles, încep discuţiile:

Sinele: -E atât de frumoasă povestea asta încât ar fi o lecţie bună de viaţă chiar. Câtă dragoste avea mama pentru copilaşul ei, şi-a dat ochii, părul şi şi-a lăsat pielea străpunsă de ţepii trandafirilor pentru a-şi găsi pruncul.
Eul: -Ei, prea multă sensibilitate. Nu-ţi dai seama că tema asta nu merge deloc? N-are a face faptul că povestea e frumoasă. Pur şi simplu nu e pentru tipul ăsta de eseu.
Sinele: -De ce să nu meargă? Este vorba despre o mamă disperată care, în nebunia ei, reuşeşte să vorbească cu florile, cu apa.
Eul: -Tocmai de aceea nu merge. Ştii tu că ai voie să faci un eseu fictiv?
Sinele: -Sincer, nu. Chiar nu ştiu dacă se poate. Dar, în fond, povestea tot e demnă de a fi făcută cunoscută.
Eul: -Sunt de acord, dar nu în eseu. Nu se leagă. Trebuie să ne gândim la altceva.
Sinele: -Uite, mi-a mai venit o idee. Ar putea să fie despre relaţia dintre noi şi cursul de TC înaintea examenului.
Eul: -Poftim?? Nici gând. Cum să scrii în eseu despre asta? Pur şi simplu nu e bine.
Sinele: -De ce nu? Gândeşte-te cum te-ai simţit când ai luat cursul şi ai început să-l răsfoieşti, să-l întorci pe toate părţile. Ar fi multe de spus despre asta.
Eul: -Nu am de gând să dezvălui ce sentimente şi idei a scos cursul ăsta din mine. Nu că ar fi fost rele, dar pur şi simplu nu-mi place să vorbesc despre partea mea interioară...
Sinele: -Păi şi cum găsim soluţia atunci? Despre ce o să scriem?
Eul: -Uite, m-am gândit la ceva. Să vorbim despre cum percepem noi realitatea prin muzică. E ceva mai general.
Sinele: -Nuuu, nici gând!! Trebuie să recunoaştem că muzica nu este pasiunea noastră. Ar trebui să vorbim despre un lucru care ne face cu adevărat plăcere.
Eul: -Eu zic atunci că cel mai bine ar fi să vorbim despre relaţia dintre...


De ajuns! Nu vreau să vă mai aud.
Aşa am încheiat eseul la TC fără să-mi dau seama.


Cam asta e. Acuma na, mai haios e faptul că n-am avut timp în dimineaţa aia să-l transcriu pe coli, aşa că tot drumul pînă la facultate, prin tramvai, metrou, scriam pe picioare :)) Am reuşit totuşi să termin înainte să ajung la examen.