Poveste în imagini

Am văzut azi un filmuleţ genial. Cu oameni care fac lucruri speciale. Pun aici linkul să vă uitaţi şi voi şi să vă daţi seama că un zâmbet poate aduce multă fericire şi celor din jurul vostru, nu numai vouă.

http://www.youtube.com/watch?v=Cbk980jV7Ao


Iar acum, partea a doua.
Avem aşa: o bucată de soare, o lingură de aer proaspăt, două pachete cu pomi înmuguriţi, se amestecă bine până ce totul capătă o nuanţă primăvăratică.

Scuzaţi calitatea pozelor, deoarece nici "utilajul" nu e performant, nici fotograful învăţat.

Se iau 4 bucăţi de aur de cea mai bună calitate, amalgamat cu praf de soare




Se pun deoparte până ce ochii îţi fug după o mână de viitoare floricele colorate:




Apoi se lasă la rece totul până va arăta cam aşa:





Se adaugă un mănunchi de "gheţişoară"





...Şi un vârf (doar un vârf) de lingură de iarbă




După ce scoatem de la frigider, se amestecă totul bine într-un vas de piatră




La sfârşit, veţi avea parte de o "comoară" (gen vrejul de fasole)...





...Care-o să vrea să atingă cerul




The End. Fereastră cu obloane trase.

Iubirea poate face orice

E ca într-un vis.
Amândoi stau faţă în faţă, se privesc cu iubire, dar nu spune nici unul nimic.
Afară ninge. Zăpada albă, rece şi moale îi îneacă în străluciri argintii.
Şi ei tot se privesc...
Pe părul ei castaniu s-a adunat o aură de nea, şi el o priveşte şi mai frumos, cu şi mai multă iubire.
Cerul slobozeşte neîncetat mii de fluturi albi, care zboară până jos, atingând pământul deja acoperit. Şi fluturii rămân acolo...
Şi cei doi, la fel.
Deodată, el se urneşte pentru o secundă. Părea că vrea să se apropie de ea. Dar nu, a rămas tot acolo!
Li se făcuse frig, tremurau amândoi. Şi tot se priveau. Zăpada strălucitoare îi făcea mai frumoşi, şi mai frumoşi decât oricum erau.
Plin de deznădăjduinţă, el se întoarce şi pleacă, după ce o priveşte pentru ultima oară în ochi.
Ea rămâne acolo, văzându-l cum se duce, urmărindu-l neîncetat. El se depărtează încet, iar zăpada îi foşneşte sub picioare nostalgic, ca într-o poveste cu despărţiri.
Pe faţa ei încep să şiroiască lacrimile, îngheţate de frig şi de durere.
Împinsă parcă de o mână invizibilă şi de inima ce-i striga continuu, aleargă după el, îl apucă de o mână, îl întoarce spre ea şi vede cum şi pe obrajii lui lacrimile îngheţaseră de aceeaşi suferinţă.
Se unesc într-o îmbrăţişare atât de caldă şi plină de iubire, încât toată zăpada se topeşte şi natura se îmbracă în veşminte de primăvară.
Stăteau sub un copac în care, în locul zăpezii, apăruseră mii de floricele rozalii.
Cei doi se privesc în ochi, îşi zâmbesc pentru prima oară şi se sărută lung, iar sărutarea lor aduce cântec şi veselie în Rai, unde îngerii fuseseră martori la toate şi se temeau că cei doi se vor despărţi pe vecie.
Dumnezeu i-a chemat la El pe amândoi şi le-a dat câte o cunună cu flori rozalii şi fluturi de gheaţă.
El şi ea se ţin de mână în faţa lui Dumnezeu mulţumindu-I, şi în adierea vântului primăvăratic cu miros de caişi, îşi şoptesc: Te iubesc!

Iat-o.
Aa..da.. 20 ianuarie 2006
Na, mă trăznise dragostea probabil :))

Lanţul slăbiciunilor sau ...Câte lucruri banale iubesc

Am reuşit să mă trezesc în dimineaţa asta mai devreme decât trebuia. Mai precis, la 7 fără un sfert. O fi fost de vină în mare parte sormea, care pleacă la şcoală la ora asta şi, inevitabil, face destul zgomot încât să mă trezesc, dar de obicei după ce pleacă ea, adorm iar.
Azi m-am trezit oricum. Şi sînt fericită. Sînt fericită pentru că mi-am adus aminte de dimineţile de vară, când mă trezeam auzind păsări în pomii de afară. Aşa e şi azi. De când sînt mică am un sentiment aparte pentru dimineţile în care deschid ochii şi afară bate soarele, iar păsările cântă a vară. E superbă o dimineaţă aşa, încă şi mai superbă când se întâmplă în bucureşti.
Nu ştiu să exprim altfel ce simt acum, ce pot să fac e să-mi aduc aminte de cele mai frumoase dimineţi din viaţa mea, de cele mai frumoase primăveri-spre-veri şi de cele mai frumoase sentimente pe care ele mi le-au dat şi mi le dau. Am simţit azi, cum nu mai simţisem de aproape 9 luni, că inima mea bate să-mi sară din piept pentru motivul trezirii mele. Nu ştiu dacă şi alţii se lasă impresionaţi aşa uşor de anumite lucruri "banale" (că probabil aşa le vedeţi mulţi dintre voi), dar mie îmi place la nebunie să trăiesc iubind banalităţi care îmi fac bine.
Până una alta, în faţa blocului a înflorit zilele astea primul copac.


Şi ca să cobor cu picioarele înapoi pe pământ, mi-am amintit fără să vreau că am supărat pe cineva. Şi nu ştiu dacă-i pasă sau nu, dar mă simt prost. Nu urmăresc să mă revanşez, dar sper ca multele păreri de rău să fie luate în serios. Ce vrei, sînt as în glume proaste câteodată...

Cado (accent pe o)

Am găsit zilele trecute acest caiet, lângă albumul cu poze de la sfârşitul clasei a 12-a.
Colegii mei de liceu mi l-au făcut cadou la majorat.

Despre ce e vorba...
Pe la 12 ani m-am apucat să scriu poezii. Măscăream şi eu ce puteam. Nu aveam muze sau surse de inspiraţie. Scriam doar ce-mi venea în minte, îmi alegeam un subiect (uneori o luam şi pe arătură) şi căutam rime. Ca o paranteză, dintotdeauna mi-au plăcut poeziile care au rimă.

Iată prima mea poezie:

Început de primăvară

Prin ramurile arborilor 'nalţi
S-a strecurat o adiere de dimineaţă, marţi.
Atunci am înţeles că primăvara vine
La munte, deal, la mare şi-n curte la mine.

Cu stolurile păsărilor
Reîntoarse'n ţară
Au dat mugurii viilor,
Copiii ies pe-afară.

Natura reînvie
Şi florile-nfloresc,
Ce bine-mi pare mie
Când ele prevestesc
Începutul primăverii.
(26 martie 2002)

Hahaha, când o recitesc acum îmi dau seama că trebuie să fi citit mult alecsandri ca să mă apuc să scriu aşa ceva :))

Scriam astfel de chestii trase de păr acum (capodopere atunci:P) de obicei în anotimpurile calde, obligatoriu când era soare afară. Am strâns cam 45 de poezii.

Ia citiţi-o pe ultima, pe care am compus-o în 2006.

Poezie de Crăciun

Special pentru Crăciun
Aş fi vrut ca să compun
O poezie frumoasă
Despre iarna cea geroasă.
Să spun despre fulgi de nea
Ce se-ndeamnă către seară
Un covor de catifea
Până-n zare să-l aştearnă.
Să scriu de copiii veseli
Ce-au plecat cu sănii multe,
Floricelele mărunte
Umplu cerul, vrei - nu vrei.
Fumul iese cârlioanţe
De pe hornuri şi din case,
Doar zăpada mai foşneşte
Şi nicicând nu se-odihneşte.
Seara vine, geru-i moale,
Norii iar încep să toarne
Lungi troiene de zăpadă
Se aştern în mare grabă.
În case e bucurie
Căci Crăciunul mâine vine,
Cozonacii înfloresc,
În cuptoru-ncins tot cresc.
De la geam se văd lumini
Şi-ale bradului cetini,
În vârf steaua străluceşte
Bucuria noastră creşte.
În curând pe uliţă
Au pornit colindătorii
Urând din casă în casă
Noroc şi belşug pe masă.
Fulgii deşi pică mai vesel,
Cârdurile de copii
Zgomotoşi, voioşi, zglobii
Sună lung din clopoţel.
Noaptea pune stăpânire
Peste sat, peste omăt,
Casele dorm îmbrăcate
Într-o tainică lucire.
Prin troiene nesfârşite,
Singur treaz în noaptea sfântă
Cărând sacul lui cel plin,
Şi cu barba sa căruntă,
Noi cu toţii îl iubim,
Vine, vine Moş Crăciun!
(15 decembrie 2006)

Bineînţeles că, odată cu vârsta, am trecut şi prin perioada poeziilor de dragoste :))

Data viitoare voi posta singura povestioară (pe care am scris-o când aveam 15 ani). (despre un el şi o ea)

An angel sitting behind me

Câteva lucruri frumoase:

Menthol - Don't let me fall



Menthol feat. 3Shift - Don't Let Me Fall (Radio Edit)
Asculta mai multe audio Muzica »



Garou - Belle (Notre-Dame de Paris)



Notre Dame De Paris -Belle
Asculta mai multe audio Muzica »

Une experience

Sînt cam tristă.
Mi-ar fi plăcut mai mult să intru în organizaţia virtuală. Se pare că e mai puţin interactiv decât în reală, în sensul că nu prea ai voie să te întâlneşti cu membrii echipei, dar la fel se pare că e şi mai interesant şi mai de folos.
Nu zic, că slavă domnului, şi în reală am început bine, deşi încă nu ştim rezultatele muncii noastre de început, dar, ca de obicei, îmi dau seama după ce nu mai pot să fac nimic că mi-ar fi plăcut mai mult un alt lucru decât cel de care am făcut rost.

Ia să vă zic câte ceva despre echipa mea.
Adică nu, mai întâi să vă povestesc despre ce e vorba.

Avem aşa: o organizaţie reală(care funcţionează exact aşa) şi una virtuală, împărţită la rândul ei în două: organizaţia virtuală 100% şi organizaţia semi-virtuală, care presupune că membrii echipei au voie şi la câteva întâlniri face-to-face. În virtuală 100% nu au voie să comunice decât pe internet (virtual).

Organizaţia reală are ca sarcini de lucru mai multe, pe care o să le aflăm cu timpul, prima e de-abia terminată. Anume: o firmă reală, Partener, ne cere câte 3 modele de plicuri/echipă, plicuri de care ei au nevoie să le folosească împreună cu produse promoţionale şi pliante pentru clienţii lor.
Am muncit atât cât am putut ca să realizăm 3 modele de plicuri ingenioase şi originale. Echipa câştigătoare va primi ca premiu suma de 3000RON.

Organizaţia virtuală însă, are o singură sarcină de lucru, şi anume realizarea unui spot. Sună super...

Echipa mea: avem o domnişoară coordonator, Simona, care e de la grupa 10. E motivată şi încearcă pe cât posibil să ne ţină legate pe noi (angajatele) şi să ne inducă starea de lucru. În plus, mai am încă 4 colege de echipă (Loredana - care e fostă colegă de liceu, Anda - Banana, Cristina - fostă colegă de liceu cu Banana, Raluca - actuala mea colegă de grupă), toate ne situăm pe aceeaşi poziţie de luptă.

Pentru prima noastră sarcină (destinată exclusiv nouă, celor 6 zâne ale photoshopului) am apelat la muuuulte ajutoare, astfel că, ne-am dat seama în final că echipa s-a extins considerabil la vreo 10-12 membri (dar shhh...ăsta e secretul nostru).

De asemenea, prima sarcină a fost şi cea care n-a reuşit să ne inducă for real sentimentul de echipă care are de făcut un lucru important. Chiar dacă am avut un deadline (care pentru mine a fost parcă ziua imediat următoare celei în care am aflat sarcina).

Aş vrea să pun aici şi nişte poze cu plicurile noastre în formă finală, dar nu am, aşa că mă rezum la câteva poze cu aspectul lucrat pe calculator în Photopaint (numai raluca ştie ce-o fi ăsta :)) App Raluca, mulţumim pentru găzduire).

Aşa, ca o concluzie după prima noastră sarcină, iată ce spune Banana: Decât să scot bani din buzunar pentru fiecare sarcină în parte, mai bine plătesc 40Ron în sesiunea de restanţe şi scap naibii de materia asta tot semestrul :)) Bine tu, bănănuţo! :*

Revenind la început, deşi e distractiv să lucrezi în organizaţia reală, dar şi obositor (loredana, simona şi raluca ştiu cel mai bine asta), cred că o să regret toată viaţa că n-am intrat în organizaţia virtuală.

Şi acum, iată ce-a ieşit de pe laptopul simonei, din Photopaint:

Ia hai că m-am enervat.
Zice un profesor azi la seminar: Nuu, eu nu sunt de acord cu blogurile. Pentru că mulţi nu comunică nimic lumii prin ele. Nu e vorba de problemele societăţii în foarte multe dintre bloguri. De aceea, eu nu le citesc, nu mi se par interesante.

De acord. EU chiar nu dezbat aici problemele societăţii noastre şi-aşa plină de de toate să-i zic, ca să nu folosesc un cuvânt prea dur. (Nu de alta, da mănânc un covrig şi nu vreau să-mi stric pofta.)
Şi nici nu mi-ar fi pe plac să stau acu' să mă gândesc la cine ştie ce eveniment, să-l răstorn de pe roatele lui, să-i fac o analiză de imagine (vorba vine) :))
Plus că nu am pornit de la ideea societăţii (cu tot ce cuprinde ea) când am început jurnălaşul ăsta.
Eu ştiam dinainte să-mi fac profil pe blogger că o să scriu numai despre lucrurile care-mi fac plăcere/care mă enervează/care îmi atrag atenţia.
Blogurile sunt de nenumărate feluri. Cuprind de toate şi nimic. Fiecare cu ce-l doare, vorba aia...
Aşa e cu blogurile.

De fapt, ce m-a deranjat pe mine a fost afirmaţia lui conform căreia blogurile ar fi interesante numai în măsura în care ar trata probleme legate de societate.

Cam reticent, domn' profesor:))

Plus de asta, eu am mai zis şi mai zic o dată, să se vadă mai mare acum: eu nu te-am adus cu forţa aici :))

Lupta continuă...


Sper să fie un lucru bun ceea ce urmează să spun acum: Cătălina Matei este reprogramată la operaţie pe 27 APRILIE. Prin urmare, MAI ESTE TIMP, numai voinţă din partea voastră să fie. Dacă vă părea rău că nu apucase(ră)ţi să o ajutaţi cu nimic, acum mai aveţi timp să faceţi ceva. Vă rog mult să fiţi îndurători cu această fiinţă, numai şi pentru simplul fapt de a vă simţi mai bine din punct de vedere spiritual.

Am reuşit să strâng 630 RON, cu ajutorul unor persoane deosebite. Sper din tot sufletul ca suma asta să crească atât cât mai este timp. N-o să renunţ să am încredere că fata asta îşi va putea continua viaţa perfect sănătoasă. Ajutaţi-o şi voi!

Aş vrea să am destul loc să scriu tot ce vreau. Pentru că e mult şi e complicat. Pentru că am în minte atâtea lucruri, amestecate şi mixate, că nici nu ştiu pe care să-l zic primul şi pe care să-l las.
Totuşi, cel mai important de pus sub semnul confidenţei cred că este cel legat de cazul Cătălinei, povestea stresantă de pe messenger. Stresantă pentru cei fără inimă, fără sentimente, care nu ştiu ce implică o boală atât de gravă. Sunt atât de revoltată că nici nu ştiu dacă în ultima vreme m-a mai făcut ceva să mă simt în felul ăsta. Sunt enervată şi scârbită de dezinteresul şi nepăsarea multora. A multora care au cunoscut-o pe fata asta. Nu că ar fi cineva obligat să contribuie la toată treaba, nu că ar primi o diplomă sau chitanţă la suma pe care ar fi fost omeneşte normal să o doneze. Nimic din astea. Numai ca oameni să fi stat mulţi să se gândească la o situaţie atât de dificilă în care s-ar fi putut afla oricare dintre noi. Ignoranţa este prea mare însă şi nu dă voie la gesturi umanitare, care ar putea să ne pună într-o lumină proastă, capabilă de a ne transforma în persoane prea sensibile. Greşit, dragii mei. Dacă v-aţi fi gândit o clipă la starea acelei fete şi la situaţia ei cu adevărat impresionantă, cu siguranţă aţi fi mişcat un deget. Sau, mai bine zis, o hârtie de 10 RON din buzunarul vostru către contul ei. Repet, nu vreau să par că silesc pe cineva să contribuie sau că susţin că ar fi fost obligatoriu să se întâmple asta, mă plâng doar de faptul că există prea puţine persoane care privesc şi în jurul lor, care sunt capabile să vadă suferinţa celorlalţi şi nu se gândesc doar la binele lor, respectiv, la stomacurile lor.

Pentru cei care îşi pot da seama că nu este prea târziu pentru a face un gest caritabil, aveţi mai jos un număr de cont unde puteţi depune orice sumă.

BANCA: BRD
SUCURSALA: TRIUMF
TITULAR: CĂTĂLINA ANDREEA MATEI
LEI: RO 12BRDE445SV30765404450
EURO: RO 51BRDE445SV30765594450
NUMĂR DE TELEFON: 0724.762.642

Nu în ultimul rând, vreau să-i felicit pe toţi cei care s-au implicat, printre care au fost şi persoane care nici măcar nu o cunosc pe Cătălina. Bravo vouă!

Crize, nervi, persoane anxioase

Azi scriu fara diacritice, pentru ca ma grabesc si nu am chef sa incurc sh cu tz.

Azi am multe de spus, dar pentru ca asa e mereu la inceput, nu imi fac prea mari sperante ca o sa iasa exact cum vreau eu.
Azi trebuie sa ma plang de o zi de ieri urata. Nu pentru mine, pentru lumea pe langa care am trecut pe strada, pentru lumea care cobora din troleu, din metrou, pentru lumea care vinde la magazinul din colt. Lume care nu avea pofta sa traiasca si incerca sa induca aceeasi stare celorlalti.
In autobuz, doua dragute s-au luat de mine, pentru ca i-am facut uneia din ele observatie ca sta prea aplecata peste mine si scaunul meu. Cand coboram din troleu, o alta fiinta dulce a inceput sa injure pentru ca era ea tampita si nu stia ca nu se coboara pe unde urca lumea. In metrou, o baba cu scumpul ei bubico a inceput sa urle ca i se calca pe picioare creatura. E si normal sa se intample asta pe la victoriei in jurul orei 7 seara. La magazinul cu de toate de la bloc un sarman om familist cerea 4 paini si nu auzise pretul corect. Vanzatoarea strofocata credea ca vrea s-o pacaleasca cu 30 de bani.
Astazi insa am avut norocul ca, timp de doua ore, sa ma relaxez mirosind aroma perfecta de parfum barbatesc. Minune, nu altceva!
Revin cu noutati cand o sa mai tipe cineva la mine sau cand o sa intalnesc persoane crizate/insuficient dezvoltate mental/lipsite de maniere/etc.