Furnicături de toamnă

Radiohead - Nude
Asculta mai multe audio Muzica



Toată vara m-a urmărit o melodie. A fost, să zicem, reprezentarea lumii văratice în versuri cântate. Am impresia că toamna mea o să se sprijine într-o nouă piesă de colecţie a winampului meu, Radiohead - Nude. Nu numai că piesa mă face să visez cu ochii deschişi, dar are şi un miros de fum de toamnă înţepător, imposibil de înlocuit cu fumul de primăvara, spre exemplu. Cred că nici nu ştiţi, mulţi dintre voi, despre ce fel de fum e vorba. Vă datorez deci o explicaţie. Dar asta înseamnă să mă destăinui în legătură cu ce simt toamna. Un cârcel de fum care iese de pe hornuri iarna nu e nici pe departe la fel de aromat ca fumul de toamnă, fum greu, înecăcios, mirosind a iarbă uscată.

Tabloul meu preferat de toamnă:
(l-am pictat în '99, ba nu, am fost element al lui)

Toamnă târzie, a căzut prima brumă peste toate. Afară e înnorat, nu mai iese soarele, deci e şi frig. E frig de îţi iese abur din gură când vorbeşti numai, nu şi când răsufli. Parcă stă să plouă sau să ningă. E gri. E linişte. E o linişte care vorbeşte despre cum e să taci un anotimp întreg. În casă e căldură de sobă, nu se aud lemnele sfârâind ca iarna, nici nu e zăpuşeală, e doar cald. E şi un miros de rece pe lângă uşă, mai departe de sobă. Mă uit pe geam şi nu văd decât o femeie, pe mama, strângând iarbă uscată în curte. Are pe cap un batic gri, ca şi ziua de afară şi nu se grăbeşte deloc, se mişcă în acelaşi ritm cu norii de pe cer, serioşi. De după poartă se ridică în cel mai frumos dans o dâră de fum. E fumul înecăcios, tomnatic, care nu aparţine decât lui noiembrie. End of story.


Toamnă, de când te-aştept!
Şi visul mi se împlineşte cu fiecare zi de octombrie care va trece. Dacă aş fi un anotimp, aş vrea să fiu toamna, şi nu pentru "mere, pere şi gutui amărui cu puf galben ca de pui", ci pentru că acum e anotimpul visării şi al speranţelor aproape moarte, de care nu ştii dacă e bine să te mai agăţi sau nu, dar care se nasc vii cu fiecare zgârietură de vânt rece pe obraz. Numai toamna sufletul găseşte răgaz şi odihnă, popas pentru liniştire şi suferinţă care nu doare. Trist. Ăsta e cuvântul. Dar o tristeţe care te face să zâmbeşti cu fiecare pasăre care se duce acolo de unde tu şi eu ne-am întors. Din vară.

Vise de toamnă:
- voi fi mai bună
- voi ierta mai des
- voi căuta logicul înainte de sentiment
- îmi voi oferi clipe de linişte
- voi iubi mai mult
- voi trăi mai intens
(to be continued...)

Rafa - ghemotocul meu de blană

Rafa s-a născut în jurul datei de 1 iulie, în vara aceasta. Are aproape 2 luni şi încă nu este vaccinat, dar în curând va fi, pentru că, deşi încă nu prezintă semne de boalăşi nici purici nu are, probabil că nu are imunitatea foarte bună. A avut încă trei fraţi, dar acum nu mai sînt împreună. I-am dat câtorva oameni buni care vor avea grijă de ei aşa cum am fi avut noi. Îl mai alint Raficu, puiuţu' meu sau "urâtule". Tind să cred că mă iubeşte mult, pentru că de obicei răspunde numai la chemarea mea şi când ies în curte vine spre mine chiar şi când nu-l chem. E un ghemotoc foarte jucăuş, se uită la tine cu ochi de zici că plânge şi nu poţi să rezişti să nu-l iei în braţe. A învăţat să se joace cu o minge de tenis, pe care o roade întruna ca să-şi tocească dinţii. Mănâncă absolut orice, dar e prea leneş să rupă bucăţile mari, aşa că preferă să stea nemâncat de multe ori. Bea apă din acelaşi vas cu puii de găină şi îi este frică de pisică, pe care o latră mult, dar de care fuge când se ridică. Plânge mult ziua, pentru că Alice, mama lui, se plictiseşte să se joace toată ziua cu el şi se ascunde, iar el se vede singur şi nu-i place. S-a obişnuit să intre în casă, dar încercăm să.l dezvăţăm de obiceiul ăsta. Deşi nu-mi place părul de câine pe haine, de multe ori îl ţin în braţe, pentru că nu rezist :"> Nu e un căţel de rasă, dar e cel mai frumos căţel din lume, pentru că e al meu :)