Romeo şi Julieta nu s-au cunoscut pe Facebook

Aş zice totuşi că, dacă ar fi trăit astăzi, ar fi avut şanse destul de mari să se cunoască pe Facebook, Hi5, MySpace, sau chiar pe siteurile cu matrimoniale :)) Poate chiar şanse mai mari decât să se cunoască în realitate.

Personal, sînt foarte de acord cu relaţiile închegate pe Internet. Venind de la şcoală într-o zi ploioasă (cam ca azi) şi neavând chef să ajung prea devreme acasă, am intrat într-o librărie din lanţul Compania de librării Bucureşti, unde am luat la rând cam toate rafturile alea pline cu cărţi. Ei bine, în multitudinea de culori, adică de coperţi care mai de care mai colorate, am zărit-o! Era de un galben aprins, cu puţin vişiniu. Mă, era o carte despre care mă gândeam că poate exista, dar de genul căreia nu întâlnisem nici una până atunci.

Iubire pe internet. Cum să-ţi găseşti partenerul potrivit.

Aproape că nu sînt de acord cu titlul. Poate mergea tăiată a doua parte, aia de după punct, pentru că îi reduce considerabil (cel puţin în mintea mea) atributul de PSIHOLOG.

Când am văzut-o, am zis ŞTIAM EU CĂ AM SĂ TE GĂSESC!!!

Bineînţeles că, întorcând-o să-i văd preţul, m-am hotărât să n-o cumpăr, daaaaaaar... n-am stat pe gânduri şi i-am citit cuprinsul.

Adevărate lecţii de AŞA DA şi AŞA NU. Cum să te porţi la prima convorbire mediată de calculator, cum să răspunzi la primul apel, cum să te comporţi la prima întâlnire, cum să închei o relaţie începută pe internet.

Cred că am stat în picioare acolo mai mult de o oră, nemişcată, cu spatele la librăie şi faţa spre rafturi, prinsă de rândurile cărţii aceleia, care nici măcar nu se potrivea în totalitate cu gândirea mea (asta am descoperit spre final).

Cu toate acestea, recunosc, RECUNOSC că m-am regăsit în multe situaţii prezentate de autoare, deoarece (şi aici intervine spiritul proiectului la Cultură şi Comunicare la care lucrez :)) ) noile mijloace de comunicare fac posibil astăzi un grad mult mai ridicat de interacţiune socială. Şi toţi cei care veţi citi ce-am scris eu aici îmi veţi da dreptate când vă voi spune că noi trăim într-o altă lume, asta creată de internet. Altfel nu aţi fi avut şansa să aflaţi că am stat o oră într-o librărie să citesc o carte despre cum să FALL IN LOVE pe internet :))

Sînt pentru tine

Iubeşte-mă, te rog. Iubeşte-mă întotdeauna la fel de mult, nu cântări sentimentul, lasă între noi numai o foiţă de iubire, o sticlă subţire care nu poate fi spartă sau murdărită. Vreau să ştiu că mă iubeşti fără să-mi spui, vreau să îţi citesc gândurile în fiecare dimineaţă în care mă trezesc lângă tine, deşi nu lângă tine. Sau în fiecare seară când tu îmi oferi cele mai dulci mesaje de noapte bună. Sau în fiecare secundă când un gând rebel îmi fuge spre tine, zicând că tu l-ai chemat. Tu îl chemi sau nu tu? Fă-mă fericită prin toate ideile tale nebuneşti, pe care vrei mereu să le trăieşti alături de mine, niciodată singur. Mai ţii minte? Mai ţii minte cum m-ai iubit prima dată? Câtă pasiune ai pus în fiecare cuvânt şi câte fraze neîncheiate ai lăsat doar de dragul meu. Mai ţii minte? Cum te-am cucerit doar cu puterea unui zâmbet neadevărat, pe care tu nu-l puteai vedea decât închizând ochii. Acum mă mai iubeşti? Şi dacă da, de câte ori pe zi? Cum ar fi fost să mă îndrăgostesc de un indian? Şi să port sari-uri de toate culorile, să mă îmbrac în roşu la nuntă şi să am un bindi în frunte? Ar fi însemnat să nu te fi întâlnit pe tine, să nu fi ştiut ce îţi doreşti din partea mea. Când te vei hotărî să mă iubeşti, altfel decât până acum, să mă laşi să te dezmierd aşa cum îmi place mie şi aşa cum amândoi visăm. Pentru că nimic nu are frumuseţea unui gest venit pe neaşteptate, special pentru tine, ca o ofrandă adusă numai ţie pentru toate bucuriile pe care le oferi prin simpla ta prezenţă acolo unde lumea spune că se cheamă inimă. De câte ori voi avea ocazia să simt o atingere pe care mi-o doresc mai mult decât cel mai îndrăzneţ vis al meu? Şi de câte ori îţi vei ţine promisiunile făcute doar în nopţi calde, cu lună deasupra, când nimic nu ne putea opri să ne iubim? Vezi şi tu aceeaşi rază de soare pe care o văd eu în fiecare dimineaţă în care mă trezeşte doar vântul răsuflării tale, adus de departe? Şi dacă tot îl trimiţi pe el, de ce nu vii şi tu? Ştiu, îţi plac surprizele. Surprinzător este că noi ne iubim, chiar dacă...

Uite o melodie care vorbeşte totuşi mult mai bine ca mine despre noi doi.


Asculta mai multe audio Muzica

Inca nu am gasit un titlu sau Cum sa scrii cat mai multe prostii pe secunda

Dacă te uiţi spre soare, într-o zi de primăvară obişnuită, obişnuit de caldă adică, o să plângi în scurt timp.

Tot în scurt timp o să cauţi să rememorezi zile asemănătoare de primăvară, în care ai simţit cel puţin o dată că lumea toată nu are putere de ajuns pentru a învinge nenorocirile.

Cum o floare dintr-un gutui îşi găseşte liniştea şi resemnarea nemişcată fiind de la locul ei, pătrunsă de soare la voia întâmplării, la orice oră din zi? Ei îi place oare..?

Am fost martoră la construirea unui cuib de vrăbiuţe, la colţul casei. Câtă mizerie pot face două vietăţi atât de mici, dar dornice să consume o dragoste atât de nelalocul ei în lumea noastră...

Dacă la mine acasă, în curtea mea, în satul meu, pe strada mea, sub pomii mei, sub soarele meu, liniştea dinaintea furtunii e doar linişte şi nimic altceva, ăsta e doar norocul meu şi pun pariu că nici unul din voi nu are parte în fiecare zi de toate minunile mele.

Mă hotărâsem să nu mai vorbesc la persoana întâi, să nu mă mai pun pe mine în centrul lumii mele sau în centrul lumii tale, dar e greu şi necesită educare în sensul ăsta. Şi nu am timp să mă educ într-o direcţie greşită pentru perioada de timp în care trăiesc, mai ales că inima îmi palpitează într-un ritm care o să-i strice mecanismul cât de curând. O bătaie în plus i-ar dăuna şi niciodată recuperarea nu ar mai fi totală.

Când vorbesc despre întâmplări de-ale tale pe care le accepţi cu greu şi pe care deseori nu le recunoşti decât contracost, mă autoinvit la senzaţii de euforie, care îmi oferă cele mai ieşite din comun amintiri despre tine.

Şi toate furnicăturile de la suprafaţa pielii mele sînt un tribut adus ţie, pentru toate substanţele cunoscute şi necunoscute pe care le-ai impregnat în mine, pentru fiecare clipă şi parte de clipă în care mi-ai demonstrat că viaţa ta nu e legată de a mea, că anii tăi nu îi aşteaptă pe ai mei şi că niciodată nu ţi-a fost dor de răsuflarea mea aruncată peste fumul ţigării tale. Ţigară din a cărei rotocoale tu mi-ai scris pe ochi şi mai ales pe obraji "Te iubesc doar când îmi dai pacea de care am atâta nevoie ca să mă ţină în viaţă."

Dacă soarele care mă face să plâng de fiecare dată cu o lacrimă în plus ar fi doar o minciună, toate zilele mele ar fi la fel în curtea mea, în satul meu, pe strada mea, sub pomii mei.

Îmi dau silinţa să ţin soarele meu sus, atât de sus încât nici măcar o vrăbiuţă să nu poată profita de căldura lui, care, de fapt, e numai a mea.

Întotdeauna am fost o egoistă.

De fapt, pentru asta trăiesc. Să am totul doar pentru mine. :)
Şi tu faci parte din totul care îmi este necompletat.