La sfarsitul anului 2010...

O pauza lunga inseamna un post mai lung.

Vreau sa scriu despre trei lucruri:
1. Despre primii fulgi din 2010 (cu precizarea ca pe facebook m-am luat de toata lumea pentru inocenta cu care trateaza subiectul)
2. Despre sunetul autostrazii
3. Despre amintiri.


La 1: stiam ca prima ninsoare ma va prinde intr-un loc anume :)) Simteam asta. In piept mi-a batut inima mai tare, cand primii fulgi m-au atins. Inchid ochii si ma gandesc departe, la toti fulgii pe care i-am gustat vreodata si pe care i-am topit intr-un loc special. Cu persoane speciale. Cu ganduri si gesturi nehotarate, uimita de frumusetea lor, a fulgilor. Pe geamul masinii se contureaza invizibil sentimentele mele, la fel de albe si reci ca zapada de afara. Rotesc maxim spre rosu si pornesc treapta a doua. Acum e cald si sufletul meu linistit.


La 2: numai seara tarziu pot vorbi despre autostrada. Si numai cu geamul de la baie deschis. Cu robinetul inchis. Dezbracandu-ma. Atunci aud atatea masini care alearga pe autostrada spre Pitesti. Departe departe, de-abia de-abia, dar eu le aud, e un sunet surprinzator, care imi face intotdeauna pofta de plimbare, de plecare si de neintoarcere.


La 3: Iti aduci aminte cand mi-ai promis ca te intorci la fiecare doua saptamani sa ma vezi? Stii cand mi-ai adus primul buchet de flori, cu ce ocazie si cu cata neindemanare mi l-ai dat? Stii cand ti-am cumparat un ursulet de ziua ta de nume si am facut o poza impreuna cu el? Stii cand te-am pierdut, am strigat dupa tine, am plans dupa tine, si tu erai prin vecini? Iti aduci aminte cand te chemam ca sa o impaci pe cea mica? Sau cand ti-am reprosat ca nu-mi place mancarea din ziua aia si te-ai pus repede sa-mi faci ceva bun? Sau cand m-ai certat prima data pentru ca nu intelegeam ca incepatorii merg pe prima banda? Sau cand te-ai suparat pe mine pentru ca nu ti-am facut prajitura ta preferata? Mai stii cand ne-am fotografiat la metrou, tu inalt, eu foarte mica, cu ghiozdanele in spate? Stii cand mi-ai scris o felicitare, sub pretextul ca esti "un admirator"? Tii minte cand ti-ai serbat majoratul si ti-am admirat paharele in forma de trompa de elefant? Iti amintesti cand mi-ai spus prima data ca sint frumoasa? Stii cand am ajuns la festivitatea finala imbracate cu aceeasi rochie? Iti aduci aminte cate clipe minunate am petrecut langa tine?

Aici, in intrebarile astea, se regasesc cele mai importante persoane din viata mea. Cate una pentru fiecare :)

Private LOVE

-Dar tu vrei?
-Inca nu, ma gandesc ca e bine sa mai asteptam, sa vedem ce ne rezerva timpul.
-Si cat mai avem de asteptat?
-Cat va fi nevoie ca sa stim ca deciziile luate vor fi cele corecte.
-Si daca instinctul te va purta in directii gresite?
-Lasa-ma pe mine sa decid asta si imi voi asuma consecintele.
-In doi toate se impart, si deciziile.
-Atunci te anunt ca decizia a fost luata deja.
-Sper ca nu e ceea ce cred eu...
-Ma saruti sau nu?
-!!!
-Ori o faci, ori o faci :))
-Stiam eu ca te iubesc.

randomizing

Povesti nescrise, cu randuri spinoase si cuvinte neintelese imi ceri sa-ti citesc. Pe fundal sonor monoton si timp incremenit. Timpul meu care e mai mult al tau si care pe tine vrea mai mult sa te cunoasca decat pe mine.

"Randurile tale...fereastra sufletului meu" - scriam pe-o carte cu coperti galbene. Cu 20 de ani in urma, aceeasi semnatura, scrisa de o alta mana, pe o alta carte. Le gasesc pe amandoua ratacite intre file de poveste invartite pe suveica unui timp pierdut, al tau. Si povestea mea, scrisa in randuri pronuntate, bolduite, nu se termina niciodata atunci cand ar trebui. Niciodata, ciocnindu-se de singurul cuvant menit sa-i ofere moartea, FINAL, nu se da in laturi de la a se oferi toata, intreaga, pasionata, ca o fecioara in prima ei noapte de dragoste. Dar povestea ta, fire de matase cu noduri si capete despicate, renunta prea usor, temandu-se ca prima urma de praf ii va stirbi intreg farmecul. De fapt, fiecare poveste a noastra e o marturie asupra unui destin propriu, fie ea dusa pana la capat sau nu.

FINAL (impropriu spus, pentru ca nu are inceput)

Romeo şi Julieta nu s-au cunoscut pe Facebook

Aş zice totuşi că, dacă ar fi trăit astăzi, ar fi avut şanse destul de mari să se cunoască pe Facebook, Hi5, MySpace, sau chiar pe siteurile cu matrimoniale :)) Poate chiar şanse mai mari decât să se cunoască în realitate.

Personal, sînt foarte de acord cu relaţiile închegate pe Internet. Venind de la şcoală într-o zi ploioasă (cam ca azi) şi neavând chef să ajung prea devreme acasă, am intrat într-o librărie din lanţul Compania de librării Bucureşti, unde am luat la rând cam toate rafturile alea pline cu cărţi. Ei bine, în multitudinea de culori, adică de coperţi care mai de care mai colorate, am zărit-o! Era de un galben aprins, cu puţin vişiniu. Mă, era o carte despre care mă gândeam că poate exista, dar de genul căreia nu întâlnisem nici una până atunci.

Iubire pe internet. Cum să-ţi găseşti partenerul potrivit.

Aproape că nu sînt de acord cu titlul. Poate mergea tăiată a doua parte, aia de după punct, pentru că îi reduce considerabil (cel puţin în mintea mea) atributul de PSIHOLOG.

Când am văzut-o, am zis ŞTIAM EU CĂ AM SĂ TE GĂSESC!!!

Bineînţeles că, întorcând-o să-i văd preţul, m-am hotărât să n-o cumpăr, daaaaaaar... n-am stat pe gânduri şi i-am citit cuprinsul.

Adevărate lecţii de AŞA DA şi AŞA NU. Cum să te porţi la prima convorbire mediată de calculator, cum să răspunzi la primul apel, cum să te comporţi la prima întâlnire, cum să închei o relaţie începută pe internet.

Cred că am stat în picioare acolo mai mult de o oră, nemişcată, cu spatele la librăie şi faţa spre rafturi, prinsă de rândurile cărţii aceleia, care nici măcar nu se potrivea în totalitate cu gândirea mea (asta am descoperit spre final).

Cu toate acestea, recunosc, RECUNOSC că m-am regăsit în multe situaţii prezentate de autoare, deoarece (şi aici intervine spiritul proiectului la Cultură şi Comunicare la care lucrez :)) ) noile mijloace de comunicare fac posibil astăzi un grad mult mai ridicat de interacţiune socială. Şi toţi cei care veţi citi ce-am scris eu aici îmi veţi da dreptate când vă voi spune că noi trăim într-o altă lume, asta creată de internet. Altfel nu aţi fi avut şansa să aflaţi că am stat o oră într-o librărie să citesc o carte despre cum să FALL IN LOVE pe internet :))

Sînt pentru tine

Iubeşte-mă, te rog. Iubeşte-mă întotdeauna la fel de mult, nu cântări sentimentul, lasă între noi numai o foiţă de iubire, o sticlă subţire care nu poate fi spartă sau murdărită. Vreau să ştiu că mă iubeşti fără să-mi spui, vreau să îţi citesc gândurile în fiecare dimineaţă în care mă trezesc lângă tine, deşi nu lângă tine. Sau în fiecare seară când tu îmi oferi cele mai dulci mesaje de noapte bună. Sau în fiecare secundă când un gând rebel îmi fuge spre tine, zicând că tu l-ai chemat. Tu îl chemi sau nu tu? Fă-mă fericită prin toate ideile tale nebuneşti, pe care vrei mereu să le trăieşti alături de mine, niciodată singur. Mai ţii minte? Mai ţii minte cum m-ai iubit prima dată? Câtă pasiune ai pus în fiecare cuvânt şi câte fraze neîncheiate ai lăsat doar de dragul meu. Mai ţii minte? Cum te-am cucerit doar cu puterea unui zâmbet neadevărat, pe care tu nu-l puteai vedea decât închizând ochii. Acum mă mai iubeşti? Şi dacă da, de câte ori pe zi? Cum ar fi fost să mă îndrăgostesc de un indian? Şi să port sari-uri de toate culorile, să mă îmbrac în roşu la nuntă şi să am un bindi în frunte? Ar fi însemnat să nu te fi întâlnit pe tine, să nu fi ştiut ce îţi doreşti din partea mea. Când te vei hotărî să mă iubeşti, altfel decât până acum, să mă laşi să te dezmierd aşa cum îmi place mie şi aşa cum amândoi visăm. Pentru că nimic nu are frumuseţea unui gest venit pe neaşteptate, special pentru tine, ca o ofrandă adusă numai ţie pentru toate bucuriile pe care le oferi prin simpla ta prezenţă acolo unde lumea spune că se cheamă inimă. De câte ori voi avea ocazia să simt o atingere pe care mi-o doresc mai mult decât cel mai îndrăzneţ vis al meu? Şi de câte ori îţi vei ţine promisiunile făcute doar în nopţi calde, cu lună deasupra, când nimic nu ne putea opri să ne iubim? Vezi şi tu aceeaşi rază de soare pe care o văd eu în fiecare dimineaţă în care mă trezeşte doar vântul răsuflării tale, adus de departe? Şi dacă tot îl trimiţi pe el, de ce nu vii şi tu? Ştiu, îţi plac surprizele. Surprinzător este că noi ne iubim, chiar dacă...

Uite o melodie care vorbeşte totuşi mult mai bine ca mine despre noi doi.


Asculta mai multe audio Muzica

Inca nu am gasit un titlu sau Cum sa scrii cat mai multe prostii pe secunda

Dacă te uiţi spre soare, într-o zi de primăvară obişnuită, obişnuit de caldă adică, o să plângi în scurt timp.

Tot în scurt timp o să cauţi să rememorezi zile asemănătoare de primăvară, în care ai simţit cel puţin o dată că lumea toată nu are putere de ajuns pentru a învinge nenorocirile.

Cum o floare dintr-un gutui îşi găseşte liniştea şi resemnarea nemişcată fiind de la locul ei, pătrunsă de soare la voia întâmplării, la orice oră din zi? Ei îi place oare..?

Am fost martoră la construirea unui cuib de vrăbiuţe, la colţul casei. Câtă mizerie pot face două vietăţi atât de mici, dar dornice să consume o dragoste atât de nelalocul ei în lumea noastră...

Dacă la mine acasă, în curtea mea, în satul meu, pe strada mea, sub pomii mei, sub soarele meu, liniştea dinaintea furtunii e doar linişte şi nimic altceva, ăsta e doar norocul meu şi pun pariu că nici unul din voi nu are parte în fiecare zi de toate minunile mele.

Mă hotărâsem să nu mai vorbesc la persoana întâi, să nu mă mai pun pe mine în centrul lumii mele sau în centrul lumii tale, dar e greu şi necesită educare în sensul ăsta. Şi nu am timp să mă educ într-o direcţie greşită pentru perioada de timp în care trăiesc, mai ales că inima îmi palpitează într-un ritm care o să-i strice mecanismul cât de curând. O bătaie în plus i-ar dăuna şi niciodată recuperarea nu ar mai fi totală.

Când vorbesc despre întâmplări de-ale tale pe care le accepţi cu greu şi pe care deseori nu le recunoşti decât contracost, mă autoinvit la senzaţii de euforie, care îmi oferă cele mai ieşite din comun amintiri despre tine.

Şi toate furnicăturile de la suprafaţa pielii mele sînt un tribut adus ţie, pentru toate substanţele cunoscute şi necunoscute pe care le-ai impregnat în mine, pentru fiecare clipă şi parte de clipă în care mi-ai demonstrat că viaţa ta nu e legată de a mea, că anii tăi nu îi aşteaptă pe ai mei şi că niciodată nu ţi-a fost dor de răsuflarea mea aruncată peste fumul ţigării tale. Ţigară din a cărei rotocoale tu mi-ai scris pe ochi şi mai ales pe obraji "Te iubesc doar când îmi dai pacea de care am atâta nevoie ca să mă ţină în viaţă."

Dacă soarele care mă face să plâng de fiecare dată cu o lacrimă în plus ar fi doar o minciună, toate zilele mele ar fi la fel în curtea mea, în satul meu, pe strada mea, sub pomii mei.

Îmi dau silinţa să ţin soarele meu sus, atât de sus încât nici măcar o vrăbiuţă să nu poată profita de căldura lui, care, de fapt, e numai a mea.

Întotdeauna am fost o egoistă.

De fapt, pentru asta trăiesc. Să am totul doar pentru mine. :)
Şi tu faci parte din totul care îmi este necompletat.

Come to see my sun

Cea mai frumoasa primavara vine intotdeauna la mine.

Toaletele noastre sau "Ce-ţi doresc eu ţie, dragă SNSPA!"

Azi am avut o revelaţie. Să notez în calendar, că e lucru mare.

Toată lumea din FCRP cred că şi-a pus problema la un moment dat de ce, în sediul SNSPA, pe fiecare etaj există de două ori mai multe toalete pentru băieţi decât pentru fete. Adică pentru băieţi două toalete, iar pentru fete, una singură. Primul lucru pe care l-am remarcat la începutul facultăţii a fost discriminarea în rândul toaletelor. Nu ar fi nimeni atât de intrigat pentru asta, dar dacă te gândeşti că 99% dintre studenţi sunt fete, atunci...cred că e discutabil.

E cumva o dovadă că apreciem orice exemplar masculin care păşeşte în rândul nostru? Dar ce apreciere e asta, e un fel de venerare??!!

E absurd să priveşti cum se formează în pauze cozi la toaletele fetelor, mai ceva ca la pâine. Cozi la care aştepţi 15 minute, iar tu nu eşti decât a patra persoană din rând. Păi atunci de ce nu merge mai repede?? Păi e simplu, pentru că fiecare fată din faţa ta mai stă încă 3 minute să se pocească în oglindă când iese.

Strategic, toaletele băieţilor se află lângă toaleta la a cărei coadă tu aştepţi cele 15 minute. 15 minute. Suficient timp în care să remarci că acolo, lângă tine, uşa aia pe care scrie B nu a fost deschisă niciodată. Dacă eşti şi mai atentă şi spiritul tău de observaţie este mult mai dezvoltat atunci când ai nevoie la baie, poţi să constaţi chiar faptul că pe culoarul pe care te afli, şi care, la rândul lui, se află lângă scară (deci un fel de culoar principal), nu a trecut NICI UN băiat de când tu aştepţi "mândrele" să elibereze toaleta.

Aşa, acuma revelaţia :>

[După ce-am scris până aici, încep să cred că nu a fost o revelaţie, ci, s-ar putea, doar o interpretare greşită a problemei :)) ]

Mă gândeam că toaletele sînt făcute şi pentru Ştiinţe Politice şi Adminsitraţie, nu numai pentru FCRP, unde e plin de fete. Dar chiar şi pe dincolo, majoritatea este reprezentată de...fete :|

Aa, sau mai poate fi vorba de ceva:
Precis ăştia de la facultate au anticipat acum 20 de ani că vor înfiinţa şi secţiile de Publicitate, şi, mai ales, de Management, unde, într-adevăr, sunt băieţi "cu carul" (de fapt nici acolo prea mulţi, dar oricum foarte mulţi faţă de slăbuţa FCRP)

Probabil că toaletele astea pe ei i-au aşteptat atâta timp, iar acum băieţii le primesc în stare foarte bună de funcţionare. Adică...de neutilizare. Na, parcă nici sigiliul nu le e rupt încă, ia să mă uit mâine :))

Poate ar trebui să facem o petiţie, noi, fetele, prin care să cerem mai multe toalete.

Dar unde să le mai construiască? Nu, în facultate nu e loc. Decât pentru două persoane pe scări. Obligatoriu aştepţi la parter să coboare ăla de la trei. Cum de unde ştii când vine? Îi auzi paşii. E locul strâmt şi se face ecou.

Ca s-ajung până la tine

Tu ştii ce-i aia renunţare?
Renunţare e ce fac eu acum.
Contra-cost.
Contra-cost spiritual.
Mă sărăceşte, dar merită.

Tu ai renunţat demult, nu?

(explicit, cu sens adică:)

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o, poate, niciodată.

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist adus din alte ţări
De nişte păsări albe-călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată.

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Ion Minulescu, Celei care pleacă

A, acum are sens, nu?

O moarte care nu dovedeşte nimic

Cine ar fi crezut că în 1923 femeile nu mai erau subjugate bărbaţilor, vă spun eu, s-ar fi înşelat. Cartea lui Anton Holban, mai sus-numita, stă mărturie acestei aparenţe.

(totul este povestit din propria perspectivă)

Sandu, un multi-amorezat, care încearcă să cucerească orice fată intelectuală în schimbul unor trăiri de-o clipă, este obişnuit ca succesele lui în dragoste să fie materializate cu orice preţ. Nu mult îi ia însă lui Sandu să fie săgetat cu adevărat de dragoste, pe care el o numeşte, stăpân pe sine, numai obişnuinţă şi "frică de singurătate". Se găseşte brusc făcând parte dintr-un cuplu, însă nu consideră că este cazul să ofere o valoare foarte mare sentimentelor care se nasc cu fiecare zi pe care el o petrece în compania Irinei. Irina este fata care se va supune umilă tuturor dorinţelor trupeşti şi intelectuale ale lui Sandu (acesta oferindu-i Irinei ajutorul în demersul său spiritual şi intelectual), aceasta nelăsând totuşi impresia de "supusă cu forţa". Fata îl iubeşte pe Sandu cu o putere pe care numai moartea o poate avea asupra oamenilor, deşi, de fiecare dată, bărbatul îi atrage atenţia că niciodată nu va exista ocazia ca între ei să se consume o căsnicie. Irina se mulţumeşte întotdeauna cu puţin, atâta vreme cât puţinul este rupt din existenţa lui Sandu. Îi dăruieşte acestuia toate ideile şi gândurile ei, toate speranţele, viaţa ei toată, primind în schimb doar clipele în care simte că trăieşte pentru a avea grijă de Sandu. Chiar dacă el se plictiseşte repede de prezenţa ei şi insinuează motive pentru a se despărţi, chiar dacă el o trimite la alţii şi o vrea înapoi imediat, din gelozie (de care el nu-şi dă seama de la început) sau, pur şi simplu, din invidie pentru bărbaţii care ar putea-o avea pe Irina.

Irina, supusă numai lui, niciodată cu o părere proprie, întotdeauna repetându-i ideile lui Sandu, îi lasă acestuia impresia că nu poate fi în stare să trăiască decât în urma ajutorului primit din partea celorlalţi, persoane care să hotărască în numele ei pentru chiar viaţa sa.

Irina se mută la ţară cu familia, fapt care îi va îndepărta pe cei doi, mai cu seamă că Sandu pleacă şi el la Paris.
Scrisorile lor se răresc, până când răspunsurile Irinei nu mai sosesc deloc. Sandu îşi închipuie că aceasta şi-a îndeplinit promisiunea de a se omorî pentru el, neputând suporta distanţa şi răceala relaţiei lor, sau că fata s-a măritat cu un alt bărbat. După un timp de aşteptare, în care Sandu cântăreşte cele două posibilităţi, îi scrie din nou Irinei, dar, neprimind nici acum un răspuns, îi trimite scrisoarea unui prieten comun, care avea să i-o înmâneze direct.
Fata îi răspunde ambiguu, lăsând loc interpretării asupra scrisorii sale.
Sandu se hotărăşte să se întoarcă în ţară pentru a clarifica situaţia. Aici află că Irina se măritase cu Marcu şi se mutase la Sinaia.

Întâlnirea lor îi face să-şi dorească amândoi împăcarea şi Irina hotărăşte să se despartă de Marcu. Acest lucru nu se întâmplă însă, se pare, din cauza aceleiaşi indecizii şi din cauza influenţei pe care alte persoane o aveau asupra gândirii ei.

Dacă Sandu a acceptat această despărţire finală cu uşurinţă a fost numai meritul firii sale, fire ce-i impune o nouă legătură sentimentală după eşecul suferit.

După mai mult timp, Sandu primeşte o telegramă în care este anunţată moartea Irinei. Aceasta se aruncase după o stâncă din Sinaia, adică îşi îndeplinise o dorinţă: aceea de a nu trăi decât dacă o face pentru Sandu.

Iar acesta o considerase întotdeauna nevrednică de a lua o hotărâre oricât de mică pentru viaţa ei. În fond, Irina luase cea mai mare hotărâre, lucru de care nimeni nu o vedea a fi în stare.

Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic

Mami, tu plangi vreodata?

Nu mai plansesem de mult timp. Cred ca sint cateva luni bune. De ce plang oamenii? Dar eu?

Cand simt ca nu mai pot face fata unor lucruri, cand simt ca toata lumea mai are un pic si se prabuseste peste mine, cand ma sufoca examenul la politologie imi vine sa plang. Nu infundat, nu pe ascuns, ci asa cum plange un copil mic, cu suspine.

Si printre scancete nu ma gandesc de ce viata e cruda si nu aduce satisfactii, ma gandesc cat sint de mica pe langa toate lucrurile pe care nu le am si le vreau. Cat sint de slaba in fata unor probleme pe care le chem cu propriul meu glas.

Nu sufar de depresie, doar ma ajunge cateodata un moment in care prefer sa tac si sa plang si sa trag apoi aer in piept ca premiu pentru rabdarea si pasiunea cu care imi intampin fiecare clipa de viata.


*-Mami, tu plangi vreodata?
-Da.
-Pot sa plang?
-Plangi, fetito, descarca-te.
*

Am plans. Mult si fara sa ma doara.

Ai două iubite :))

Olanda: Ai două iubite. Te poţi însura cu amîndouă. Ele se pot căsători între ele.

Moldova: Ai două iubite. Di la tini sî audi gîlşeava aia în fiecari noapti măi omuli?

Rusia: Ai două iubite. Stalinskaya şi Moskovskaya.

Pakistan: Ai două iubite. Cea mai în vîrstă are 6 ani...

India. Ai două iubite. Budha nu ştie nimic.

Turcia: Ai două iubite. Una îţi face mîncare, una îţi spală rufele, una îţi calcă hainele şi una le supraveghează pe celelalte. Chiar vroiai să te credem că ai numai două?

China: Ai două iubite. Din cîteva miliarde de motive.

Bulgaria: Ai două iubite. Pe una o cheamă Sofia. Cînd cealaltă te întreabă "unde ai fost?", răspunzi "la Sofia!" şi esti în deplină siguranţă.

Germania: Ai două iubite. Ambele blonde.

Mexic: Ai două iubite. Vin hoţii şi fură jumatate. Îţi mai dă vecinul una. Împrumuţi trei din barul de vizavi. Vecinul îşi ia partea inapoi. Cîte ţi-au mai rămas?

Anglia: Ai două iubite. Absolut superbe. Iar ai băut prea mult...

SUA: Ai două iubite. Una pe Facebook şi una pe Myspace. Nu le-ai văzut niciodată.

Brazilia: Ai două iubite. Rosaria Fiorella Andrea Luiza Esmeralda Carla Vitoria Alessandra del Campo şi încă una.

Dubai: Ai două iubite. Placate cu aur.

Cuba: Ai două iubite. Nu eşti deloc Fidel.

Suedia: Ai două iubite. În IKEA chiar găseşti orice...

Spania: Ai două iubite. Mai tîrziu descoperi că ele sunt de fapt surori. Puţin mai tîrziu afli că tu esti chiar fratele lor mort la naştere. Mai ai un frate geamăn dezmoştenit de către soacra portarului, care portar nu-şi mai aduce aminte nimic din copilarie. Viaţa ta e o telenovelă.

Grecia: Ai două iubite. Vecinul se cam dă la una dintre ele. Dimineaţă te trezeşti cu un cal mare de lemn în faţa casei. Mai bine fugi!


Luat de aici

Definiţia ne-reciprocităţii: :))

Ea izbucnea în lacrimi: -Dar dacă eu nu mă pot lipsi de tine!
Atunci tot aşa de pervers, dar cu sufletul în acelaşi timp plin de părere de rău pentru durerea ei, o povăţuiam să aibă voinţa să mă uite şi să se distreze cu alţii. Imediat ce s-ar fi distrat, aş fi suferit. Odată, familia ei i-a găsit chiar un candidat, la ţară, la o mătuşă. Când mi-a spus, râzând, istoria, am trimis-o să-l vadă şi, dacă se poate, să-l accepte. La întoarcere, mi-a povestit toată prostia candidatului şi eu m-am amuzat cel dintâi.
(Am trimis-o ca să încerc să găsesc o modalitate de a scăpa de ea şi, în acelaşi timp, să-i văd repulsia faţă de alţii şi întoarcerea ei şi mai nebună spre mine.)

Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic