Mi-am tras blog

Era şi timpul. Nu, n-am făcut-o pentru că toată lumea are un blog. Pur şi simplu era nevoie pentru mine şi pentru firea asta a mea. A naibii fire! E mai bine să te exprimi în scris, de-o mie de ori mai bine decât să te apuci să strigi în gura mea că eşti nervos, supărat, extaziat, că ai sau nu bani, că te minte cutare sau că nu ai chef să vezi pe nimeni, că îţi lipseşte o doagă, etc. Îmi place la nebunie să citesc ce scriu alţii. E una dintre plăcerile mele cele mai mari. Plus că de multe ori chiar sunt absorbită de ce citesc. Aşa se face că pierd mult timp pe blogul lui cutare şi uit că exist eu. Contează doar să înţeleg starea celuilalt şi să-mi suprapun sentimentele peste ale lui/ei. Mi-ar plăcea enorm să pot să citesc gândurile oamenilor. Să mă uit la ei şi să ştiu ce idei se nasc în mintea lor. Pe bune de n-ar fi cea mai tare chestie din lume asta.
Revenind, blogul ăsta al meu se naşte din dorinţa de a nu ţine numai pentru mine amănuntele vieţii mele. Dacă ai timp şi răbdare să citeşti, fă-o, dacă nu, probabil că tot o să existe cineva care o va face. O dată, de două ori. Asta în cazul cel mai rău. Pentru că ştiu eu un lucru pe care l-am citit undeva, anume că, orice om, oricât de închis în sine ar fi şi orice fel de fire ar avea, pe parcursul vieţii sale ajunge să influenţeze cel puţin 10000 de oameni!! Nu glumesc. Dacă îmi amintesc cartea şi autorul, o să pun un later edit.
Am mai avut un blog până acum, l-am ţinut activ cam un an de zile cred, pe amărâtul ăla de yahoo360. Copilării. Am impresia că încă nu m-am schimbat. Dar măcar încerc. Voi încerca mereu, deşi câteodată prefer să fiu copil. Ca acum.