Mi-e dor de oameni, mi-e dor de lucruri, mi-e dor de mine, dor de toate si de nimic. In mintea mea nu mai e loc de prostii, spatiile goale s-au ocupat cu cate una alta care nu ma ajuta sa traiesc decent. Am nevoie de o pauza de viata, ca sa respire si sinapsele mele. O pauza lunga, sa am timp destul sa-mi pun in ordine idei, prieteni si sentimente. Nimic nu mi-ar fi mai de folos decat niste zile insorite goale de tot, insorite de tot, sarace de tot, doar eu si ele. Sa fim doar noi, sa imi para bine ca traiesc niste zile goale, langa oameni goi, cu suflete dezgolite. Si norii de pe cer s-au dezbracat, au fost spalati cu clor, si diminetile sint dezbracate acum.
De ce am impresia ca lumea pe strada se uita ciudat dupa mine? Am gresit cu ceva?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
">
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu