Impresii: -ATB mixeaza senzational -ATB mi-a fermecat auzul -ATB isi pune in valoare toate piesele, indiferent de varsta lor -ATB traieste o data cu publicul -ATB stie sa faca atmosfera -ATB isi iubeste fanii -numele sau a fost scandat la finalul spectacolului de TOTI cei prezenti -ATB isi merita nebunia si fanatismul pe care cei de acolo le-au aratat timp de 2 ore continuu
Partea concertului care mi-a placut cel mai mult + cateva poze:
Ma mai iubesti? Mai ai fluturi in stomac cand te gandesti la mine? Mai adormi noaptea cu gandul la mine? Iti mai e dor de mine ziua cand faci alte lucruri? Zic, ma mai iubesti? Si eu pe tine.
Ma gandeam cum ar fi ca intr-o zi sa primesc 100 declaratii de dragoste de la 100 persoane diferite. Ar fi...de vis! Doar ca sa spunem ca as fi obligata sa aleg una din ele sau sa fac un top al celor mai frumoase 3. In mod normal nu m-ar lasa sufletul sa aleg numai 3 din 100, mai ales daca *sa presupunem ca* in toate ar fi pusa o mica parte de sentiment. Insa, daca intr-adevar mi-as dori sa mi se faca 100 declaratii de dragoste intr-o singura zi, sint sigura ca una dintre ele as vrea sa fie versurile urmatoare (Florin Chilian-Zece):
Zece intamplari ciudate si-o minune Te-au adus in casa. Zece, zece pictori se tot mira Cat esti de frumoasa. Zece zile trec absurde Nu stiu, nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu. Zece vieti de-as sta cu tine Tot ar fi putine. Doua stele, paralele, Stele, lacrimi inodate Si lumina de la ele, Pentru tine toate! Patru printi cu trei castele, Ape, lanturi fermecate Si tot cerul peste ele, Pentru tine toate! Sapte zane, toate bune, Licurici, sperante-n noapte Si piticii din poveste, Pentru tine toate! Noua magi in faptul serii, O potcoava sus, departe Si comorile din suflet, Pentru tine toate!
Acuma, cuvinte-cheie...ghici care sint? Simplu.
minune (aici imi place sa cred intr-un fapt:acela ca cineva, vreodata, se va gandi la mine ca la o minune) casa (cu sensul de "acasa") frumoasa (sensul propriu) nu stiu (ideea de inconstienta/nestiinta/mister/taina are un rol important in viata mea sentimentala) paralele (exista speranta non-paralelismului intr-o relatie compusa din doua persoane femeie-barbat) lacrimi (ori ca de fericire, ori cauza a tristetii, lacrimile sint element necesar vietii) fermecate (da, doamne, sa am o viata fermecata!) sperante (sa tot ai... si sa le tot implinesti) poveste (cu sensul de firul epic al vietii mele/tale/noastre) comori (clipe minunate)
Nu gasesc un sens sau o logica pt ceea ce am scris aici. Dar sper ca voi gasi in curand. Se intampla acest lucru (sa nu gasesti sens pt cuvintele tale) cand sufletul nu accepta sa se puna la aceeasi masa cu ratiunea. Ale mele nu sint impacate momentan :))
1.Ce ai face dacă într-o zi ai afla că ai voie să-ţi faci posibile oricare 3 dorinţe? 2.Ţi-ar lua mult timp să te hotărăşti asupra lor? 3.Ar apăsa indecizia asupra ta? 4.Te-ai simţi dezavantajat pentru faptul că cele trei dorinţe trebuie hotărâte aproape instantaneu? 5.Ai prefera să nu alegi nimic decât să alegi numai trei din multitudinea de lucruri pe care ai fi fericit să le vezi împlinite? Prea multe întrebări şi niciun răspuns. Drept pentru care, iată ce răspund eu.
1. Aş tinde să cred că nu e adevărat. 2. Evident, da. 3. Din nou, da. 4. Şi asta. 5. Nu, din moment ce mi s-ar oferi posibilitatea de a-mi vedea un vis cu ochii, nu aş refuza.
În altă ordine de idei, cele trei dorinţe pe care le-aş alege spre îndeplinire ar fi: - viaţă lungă şi fericită - să am parte de lucruri şi oameni pe care mi-i doresc aproape, dar care nu sînt - să nu-mi mai pierd niciodată încrederea în mine.
Uite care e treaba cu dorinţele din punctul meu de vedere. Ele sînt lucruri arzător necesare în viaţă, dar de cele mai multe ori irealizabile. Ele apar sistematic sau nu, programatic sau nu, dar apar şi asta e tot ce contează. Dorinţa poate să fie ambiţie în sensul bun al cuvântului sau în sensul rău. Lucruri cărora le duci dorul sau pe care nu le-ai avut niciodată şi a căror chemare o simţi. O dorinţă vine întotdeauna la pachet cu o decizie de acţiune sau inacţiune. Dacă există sentimentul anticipativ al reuşitei, atunci pachetul conţine hotărârea de acţiune. Dorinţele nu se grupează pe categorii, ele sînt pur şi simplu dorinţe.
12 octombrie, 08:29 a.m. Super zi. Nor si ploaie, ma grabesc sa ajung la scoala. Azi m-am reintors in bucuresti, in aceeasi casa, in aceeasi camera, in acelasi pat, in aceiasi papuci de casa rosii. Impresii la inceput de an universitar II...pai nu multe. Sint cam goala sufleteste, nu ma impresioneaza nimic, totul e la fel, singurul lucru care miroase a schimbare este poate mintea mea, pe care o vreau mai batrana si mai inteleapta. Incerc sa ma las de facut boacane (de tot felul), incerc sa las in urma lucruri care mi-au facut placere si incerc sa le inlocuiesc, dar nu am cu ce. La inceputul verii mai spuneam si ca "vara asta-am sa ma-ndragosteeeeeeeesc". Zis si facut. Acum rationalul ia locul afectivului. Am zis. Hai sa-mi (sa va) fie cu noroc anul asta!
Toată vara m-a urmărit o melodie. A fost, să zicem, reprezentarea lumii văratice în versuri cântate. Am impresia că toamna mea o să se sprijine într-o nouă piesă de colecţie a winampului meu, Radiohead - Nude. Nu numai că piesa mă face să visez cu ochii deschişi, dar are şi un miros de fum de toamnă înţepător, imposibil de înlocuit cu fumul de primăvara, spre exemplu. Cred că nici nu ştiţi, mulţi dintre voi, despre ce fel de fum e vorba. Vă datorez deci o explicaţie. Dar asta înseamnă să mă destăinui în legătură cu ce simt toamna. Un cârcel de fum care iese de pe hornuri iarna nu e nici pe departe la fel de aromat ca fumul de toamnă, fum greu, înecăcios, mirosind a iarbă uscată.
Tabloul meu preferat de toamnă: (l-am pictat în '99, ba nu, am fost element al lui)
Toamnă târzie, a căzut prima brumă peste toate. Afară e înnorat, nu mai iese soarele, deci e şi frig. E frig de îţi iese abur din gură când vorbeşti numai, nu şi când răsufli. Parcă stă să plouă sau să ningă. E gri. E linişte. E o linişte care vorbeşte despre cum e să taci un anotimp întreg. În casă e căldură de sobă, nu se aud lemnele sfârâind ca iarna, nici nu e zăpuşeală, e doar cald. E şi un miros de rece pe lângă uşă, mai departe de sobă. Mă uit pe geam şi nu văd decât o femeie, pe mama, strângând iarbă uscată în curte. Are pe cap un batic gri, ca şi ziua de afară şi nu se grăbeşte deloc, se mişcă în acelaşi ritm cu norii de pe cer, serioşi. De după poartă se ridică în cel mai frumos dans o dâră de fum. E fumul înecăcios, tomnatic, care nu aparţine decât lui noiembrie. End of story.
Toamnă, de când te-aştept! Şi visul mi se împlineşte cu fiecare zi de octombrie care va trece. Dacă aş fi un anotimp, aş vrea să fiu toamna, şi nu pentru "mere, pere şi gutui amărui cu puf galben ca de pui", ci pentru că acum e anotimpul visării şi al speranţelor aproape moarte, de care nu ştii dacă e bine să te mai agăţi sau nu, dar care se nasc vii cu fiecare zgârietură de vânt rece pe obraz. Numai toamna sufletul găseşte răgaz şi odihnă, popas pentru liniştire şi suferinţă care nu doare. Trist. Ăsta e cuvântul. Dar o tristeţe care te face să zâmbeşti cu fiecare pasăre care se duce acolo de unde tu şi eu ne-am întors. Din vară.
Vise de toamnă: - voi fi mai bună - voi ierta mai des - voi căuta logicul înainte de sentiment - îmi voi oferi clipe de linişte - voi iubi mai mult - voi trăi mai intens (to be continued...)
">
