Lanţul slăbiciunilor sau ...Câte lucruri banale iubesc

Am reuşit să mă trezesc în dimineaţa asta mai devreme decât trebuia. Mai precis, la 7 fără un sfert. O fi fost de vină în mare parte sormea, care pleacă la şcoală la ora asta şi, inevitabil, face destul zgomot încât să mă trezesc, dar de obicei după ce pleacă ea, adorm iar.
Azi m-am trezit oricum. Şi sînt fericită. Sînt fericită pentru că mi-am adus aminte de dimineţile de vară, când mă trezeam auzind păsări în pomii de afară. Aşa e şi azi. De când sînt mică am un sentiment aparte pentru dimineţile în care deschid ochii şi afară bate soarele, iar păsările cântă a vară. E superbă o dimineaţă aşa, încă şi mai superbă când se întâmplă în bucureşti.
Nu ştiu să exprim altfel ce simt acum, ce pot să fac e să-mi aduc aminte de cele mai frumoase dimineţi din viaţa mea, de cele mai frumoase primăveri-spre-veri şi de cele mai frumoase sentimente pe care ele mi le-au dat şi mi le dau. Am simţit azi, cum nu mai simţisem de aproape 9 luni, că inima mea bate să-mi sară din piept pentru motivul trezirii mele. Nu ştiu dacă şi alţii se lasă impresionaţi aşa uşor de anumite lucruri "banale" (că probabil aşa le vedeţi mulţi dintre voi), dar mie îmi place la nebunie să trăiesc iubind banalităţi care îmi fac bine.
Până una alta, în faţa blocului a înflorit zilele astea primul copac.


Şi ca să cobor cu picioarele înapoi pe pământ, mi-am amintit fără să vreau că am supărat pe cineva. Şi nu ştiu dacă-i pasă sau nu, dar mă simt prost. Nu urmăresc să mă revanşez, dar sper ca multele păreri de rău să fie luate în serios. Ce vrei, sînt as în glume proaste câteodată...