Mi-am amintit zilele astea de librăria noastră. Ţii minte ziua aia? Am venit cu troleul 85, în care am numărat timp de 9 staţii câte persoane coboară şi urcă. La sfârşit erau doar 11 cu mine. Le-am numărat cu degete tremurânde la spate, cu ochii în ceaţă şi cu o inimă prea agitată pentru ziua aia de primăvară. Biletul meu de călătorie era primul pas făcut lângă tine, prima rază de soare care m-a mângâiat atunci a fost o frezie galbenă, puţin veştejită la vârful frunzei, cred că de nerăbdare. Şi semaforul...! Semaforul de la Eminescu, un semafor care a fost roşu atunci cât o zi întreagă. Atât aveam în faţă până la tine, câteva dungi albe desenate pe asfalt cu neîndemânare de o mână nepricepută încă. Dar şi dungile parcă tremurau. Cred că şi tu. Prima cercetare a privirii tale a fost o călătorie lungă, inimaginabil de curioasă şi nesătulă încă de întâia oară. Primul cuvânt adresat ţie, numele tău, a fost altarul pe care jertfeam copilăria de până la cei 17 ani ai mei. Prima atingere a mâinii tale (în staţia de la tineretului :) a fost cel mai adânc fior pe care un corp omenesc îl poate simţi, imagina sau visa. Primul sărut pe care ţi l-am dăruit sfios, cu ochii închişi (singura dată :)) a fost promisiunea că îţi voi fi alături de atunci înainte. Prima îmbrăţişare în care am auzit şi bătăi de inimă a fost dovada ta că vei lua parte la spectacolul a doi ani, 4 luni, 24 zile (to be continued...)
mă bucur că iubesc şi că viaţa nu m-a privat de cea mai mare minune a ei (:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
">
Eu ma simt implinit total :)
RăspundețiȘtergere