marți, martie 01, 2011

Invitaţia la vals de Mihail Drumeş

Invitaţia la vals
Mihail Drumeş
(1937)

Avem aici povestea următoare Scrisorii de dragoste. Care, în fapt, se situează mai înaintea ei, dpdv cronologic al tipăririi. Cu un an înainte.

Cele două poveşti au în comun, în primul rând, tema iubirii. Iubirea împărtăşită şi părăsită. Acel tip de iubire pe care îl găseşti cu greu şi de care te lipseşti foarte uşor din motive de aroganţă, plictiseală sau de superioritate faţă de celălalt. Când te simţi plin de sentimente atât de măreţe şi te întrebi ce se va alege de fiinţa ta dacă te vei lăsa pradă unor iluzii, te bate gândul să scapi din strâmtoarea impusă de dragoste. Şi cum altfel, decât părăsindu-l pe cel pe care (deşi încă nu-ţi vine să crezi) îl iubeşti?

Dacă în Scrisoare de dragoste autorul pune în oglindă două tipuri diferite de căsnicie (căsnicia din interes şi căsnicia din dragoste), în Invitaţia la vals lucrurile se învârt tot în jurul a două căsnicii, cu deosebirea că de această dată suferinţa nu vine de pe urma lipsei de bani, ci din adâncul fiinţei bărbăteşti, mai precis din izvorul orgoliului acestuia.

Iată despre ce este vorba:

La un bal de studenţie, Tudor Petrican întâlneşte o poloneză fermecătoare, de la care nu îşi poate dezlipi ochii o noapte întreagă. În aceeaşi seară, fiinţă neînsemnată pentru el, apare Micaela Deleanu, o altă studentă, care reuşeşte să-i „fure” un dans tânărului Petrican.

La un timp după eveniment, în vila unde Petrican locuieşte, se mută Micaela Deleanu, împreună cu sora ei, Alexa. Micaela îl recunoaşte încă din prima zi pe tânărul care îi furase inima numai într-o noapte, însă acesta îşi dă seama despre cine este vorba mult mai târziu.

Obişnuit să cucerească orice tip de femeie, Petrican se hotărăşte să înceapă o astfel de luptă şi asupra Micaelei, după ce aceasta îi oferă un mic semn de acord. Tudor îi scrie zilnic o scrisoare prin care îi dezvăluie „sincerele sentimente” ce le nutreşte pentru ea, însă fata nu îi răspunde decât după foarte mult timp. Triumfător numai pentru o clipă, căci Micaela se poartă apoi din nou ca şi cum Petrican nu ar exista în lume. Drept pentru care acesta insistă, trimiţându-i şi alte scrisori, sfârşind prin a da buzna în camera fetei într-o după-amiază, când relaţia dintre cei doi ajunge să prindă viaţă cu adevărat.

Tinerii îndrăgostiţi (de astă dată şi Petrican o iubeşte pe Micaela, şi mai ales, Micaela pe el) se hotărăsc într-o fracţiune de secundă, pe peronul gării, aşteptând îmbarcarea către Ardeal şi zone de munte, să facă o escapadă la Constanţa, deoarece nici unul dintre ei nu făcuseră cunoştinţă cu marea. Au parte de clipe minunate la mare, iar şederea îi aduce lui Petrican un câştig neaşteptat la jocurile de noroc, de care se foloseşte pentru a-i face Micaelei marea surpriză de a se plimba cu vaporul până la Constantinopol. Îmbătaţi de splendoarea vieţii trăite împreună şi de euforia călătoriei, cei doi au parte de o noapte fermecătoare în cabina lor de pe vapor. La ce duce această noapte, vedem mai încolo...

Sfârşitul călătoriei aduce cu sine şi hotărârea lui Tudor Petrican de a pune capăt proaspăt începutei relaţii, deoarece consideră că viaţa lui nu există pentru a o petrece alături de o singură persoană şi nu vrea să se lase pradă unor sentimente puerile, care, mai devreme sau mai târziu, tot vor avea un final. Astfel îi scrie o scrisoare Micaelei prin care îi explică de ce a luat această decizie. Aşteaptă nerăbdător o întoarcere a Micaelei, o întoarcere umilă, în care ea să vină după el sleită de puteri implorându-i continuarea. Se vede apoi pe el refuzându-i şi Micaelei, ca şi oricărei alte fete dinaintea ei, orice şansă de a mai fi aproape de fiinţa sa.

Bulversat de mândria fetei şi intrigat că răspunsul din partea acesteia nu mai soseşte, Petrican se îndreaptă către locuinţa Micaelei, pe care nu o mai găseşte acolo. Se mutase împreună cu sora ei, dar el nu avea să ştie unde anume. În zadar a încercat să facă rost de noua adresă.

Într-o zi se pomeneşte chiar cu Alexa, sora Micaelei, care îi aduce tulburătoarea veste că fata este însărcinată şi că se aşteaptă de la el să îşi îndeplinească datoriile ce-i revin de pe urma acestui incident. Doar atât aştepta Petrican, care începuse să o iubească cu adevărat pe Micaela. Aştepta un alt glas care să-i confirme că o căsătorie cu Micaela ar fi împlinirea totală a dragostei lor.

Venind să o ceară în căsătorie, Micaela refuză, mult prea mândră după ce fusese părăsită mai înainte. Cu greu Petrican şi sora ei o conving să accepte măritişul.

Iar acum, când Petrican se vedea împlinit întru totul, lipsea ceva. Dragostea Micaelei pentru el nu mai era aceeaşi, nu îl mai iubea cu aceeaşi forţă, ba chiar câteodată denota indiferenţă. Acest lucru îl pune pe gânduri pe bărbat care, într-o zi, descoperă cauza apatiei soţiei lui: un amant.

Petrican invocă imediat divorţul, iar Micaelei se hotărăşte să-i lase ca zestre casa pe care tatăl lui o cumpărase cu mari eforturi financiare. Micaela se căsătoreşte cu amantul, iar Petrican cu prietena Micaelei, Cecilia.

Căsnicia dintre Micaela şi Nenişor este searbădă, ea nu-l iubeşte decât pe Tudor şi nu îsi doreşte decât reîntoarcerea lângă el. Nenişor nu-i fusese niciodată amant, doar soarta le jucase o farsă prin care ea cădea drept vinovată. Însă lui Petrican i-ar fi explicat degeaba toate astea, pentru că hotărârea lui era ca o stană de piatră.

Petrican ajunge să ocupe o funcţie foarte importantă în minister, drept pentru care încearcă pe toate părţile să-l umilească pe rivalul său, făcându-şi-l subaltern şi scăpându-l din multe necazuri financiare. Tot ceea ce urmăreşte el, de fapt, este să o facă pe Micaela să-i regrete absenţa şi să se căiască pentru ceea ce i-a făcut. Reuşeşte tot ceea ce-şi propune în acest sens, iar orgoliul său de a o vedea pe fosta soţie moartă de disperarea pierderii lui îşi găseşte împlinirea.
Micaela se sinucide, lăsându-i lui Petrican o scrisoare în care îi dezvăluie că aventura sa cu amantul nu avusese loc şi că întotdeauna îl iubise doar pe el.

După ce citeşte scrisoarea, dându-şi seama că dragostea Micaelei a fost întotdeauna sinceră şi curată şi, mai ales, regretând tot răul pricinuit prin încercarea de a o slei de toate puterile, Petrican se sinucide şi el.


Cu siguranţă şi astăzi, ca şi atunci, există nenumărate cazuri de bărbaţi, dar şi de femei, care întâlnesc marea iubire a vieţii lor, căreia îi dau cu piciorul doar pentru că ajung să se simtă sufocaţi de sentimentul suprem. Obişnuiţi cu triumful cuceririlor nesfârşite printre persoanele sexului opus, aceştia (sau femeile sau bărbaţii cu pricina) refuză o dragoste pe care o regretă apoi o viaţă întreagă, nevrând să dea crezare destinului care le întinde o mână de ajutor.

Mai bine să ne bucurăm de ce avem...