Invitaţia la vals de Mihail Drumeş

Invitaţia la vals
Mihail Drumeş
(1937)

Avem aici povestea următoare Scrisorii de dragoste. Care, în fapt, se situează mai înaintea ei, dpdv cronologic al tipăririi. Cu un an înainte.

Cele două poveşti au în comun, în primul rând, tema iubirii. Iubirea împărtăşită şi părăsită. Acel tip de iubire pe care îl găseşti cu greu şi de care te lipseşti foarte uşor din motive de aroganţă, plictiseală sau de superioritate faţă de celălalt. Când te simţi plin de sentimente atât de măreţe şi te întrebi ce se va alege de fiinţa ta dacă te vei lăsa pradă unor iluzii, te bate gândul să scapi din strâmtoarea impusă de dragoste. Şi cum altfel, decât părăsindu-l pe cel pe care (deşi încă nu-ţi vine să crezi) îl iubeşti?

Dacă în Scrisoare de dragoste autorul pune în oglindă două tipuri diferite de căsnicie (căsnicia din interes şi căsnicia din dragoste), în Invitaţia la vals lucrurile se învârt tot în jurul a două căsnicii, cu deosebirea că de această dată suferinţa nu vine de pe urma lipsei de bani, ci din adâncul fiinţei bărbăteşti, mai precis din izvorul orgoliului acestuia.

Iată despre ce este vorba:

La un bal de studenţie, Tudor Petrican întâlneşte o poloneză fermecătoare, de la care nu îşi poate dezlipi ochii o noapte întreagă. În aceeaşi seară, fiinţă neînsemnată pentru el, apare Micaela Deleanu, o altă studentă, care reuşeşte să-i „fure” un dans tânărului Petrican.

La un timp după eveniment, în vila unde Petrican locuieşte, se mută Micaela Deleanu, împreună cu sora ei, Alexa. Micaela îl recunoaşte încă din prima zi pe tânărul care îi furase inima numai într-o noapte, însă acesta îşi dă seama despre cine este vorba mult mai târziu.

Obişnuit să cucerească orice tip de femeie, Petrican se hotărăşte să înceapă o astfel de luptă şi asupra Micaelei, după ce aceasta îi oferă un mic semn de acord. Tudor îi scrie zilnic o scrisoare prin care îi dezvăluie „sincerele sentimente” ce le nutreşte pentru ea, însă fata nu îi răspunde decât după foarte mult timp. Triumfător numai pentru o clipă, căci Micaela se poartă apoi din nou ca şi cum Petrican nu ar exista în lume. Drept pentru care acesta insistă, trimiţându-i şi alte scrisori, sfârşind prin a da buzna în camera fetei într-o după-amiază, când relaţia dintre cei doi ajunge să prindă viaţă cu adevărat.

Tinerii îndrăgostiţi (de astă dată şi Petrican o iubeşte pe Micaela, şi mai ales, Micaela pe el) se hotărăsc într-o fracţiune de secundă, pe peronul gării, aşteptând îmbarcarea către Ardeal şi zone de munte, să facă o escapadă la Constanţa, deoarece nici unul dintre ei nu făcuseră cunoştinţă cu marea. Au parte de clipe minunate la mare, iar şederea îi aduce lui Petrican un câştig neaşteptat la jocurile de noroc, de care se foloseşte pentru a-i face Micaelei marea surpriză de a se plimba cu vaporul până la Constantinopol. Îmbătaţi de splendoarea vieţii trăite împreună şi de euforia călătoriei, cei doi au parte de o noapte fermecătoare în cabina lor de pe vapor. La ce duce această noapte, vedem mai încolo...

Sfârşitul călătoriei aduce cu sine şi hotărârea lui Tudor Petrican de a pune capăt proaspăt începutei relaţii, deoarece consideră că viaţa lui nu există pentru a o petrece alături de o singură persoană şi nu vrea să se lase pradă unor sentimente puerile, care, mai devreme sau mai târziu, tot vor avea un final. Astfel îi scrie o scrisoare Micaelei prin care îi explică de ce a luat această decizie. Aşteaptă nerăbdător o întoarcere a Micaelei, o întoarcere umilă, în care ea să vină după el sleită de puteri implorându-i continuarea. Se vede apoi pe el refuzându-i şi Micaelei, ca şi oricărei alte fete dinaintea ei, orice şansă de a mai fi aproape de fiinţa sa.

Bulversat de mândria fetei şi intrigat că răspunsul din partea acesteia nu mai soseşte, Petrican se îndreaptă către locuinţa Micaelei, pe care nu o mai găseşte acolo. Se mutase împreună cu sora ei, dar el nu avea să ştie unde anume. În zadar a încercat să facă rost de noua adresă.

Într-o zi se pomeneşte chiar cu Alexa, sora Micaelei, care îi aduce tulburătoarea veste că fata este însărcinată şi că se aşteaptă de la el să îşi îndeplinească datoriile ce-i revin de pe urma acestui incident. Doar atât aştepta Petrican, care începuse să o iubească cu adevărat pe Micaela. Aştepta un alt glas care să-i confirme că o căsătorie cu Micaela ar fi împlinirea totală a dragostei lor.

Venind să o ceară în căsătorie, Micaela refuză, mult prea mândră după ce fusese părăsită mai înainte. Cu greu Petrican şi sora ei o conving să accepte măritişul.

Iar acum, când Petrican se vedea împlinit întru totul, lipsea ceva. Dragostea Micaelei pentru el nu mai era aceeaşi, nu îl mai iubea cu aceeaşi forţă, ba chiar câteodată denota indiferenţă. Acest lucru îl pune pe gânduri pe bărbat care, într-o zi, descoperă cauza apatiei soţiei lui: un amant.

Petrican invocă imediat divorţul, iar Micaelei se hotărăşte să-i lase ca zestre casa pe care tatăl lui o cumpărase cu mari eforturi financiare. Micaela se căsătoreşte cu amantul, iar Petrican cu prietena Micaelei, Cecilia.

Căsnicia dintre Micaela şi Nenişor este searbădă, ea nu-l iubeşte decât pe Tudor şi nu îsi doreşte decât reîntoarcerea lângă el. Nenişor nu-i fusese niciodată amant, doar soarta le jucase o farsă prin care ea cădea drept vinovată. Însă lui Petrican i-ar fi explicat degeaba toate astea, pentru că hotărârea lui era ca o stană de piatră.

Petrican ajunge să ocupe o funcţie foarte importantă în minister, drept pentru care încearcă pe toate părţile să-l umilească pe rivalul său, făcându-şi-l subaltern şi scăpându-l din multe necazuri financiare. Tot ceea ce urmăreşte el, de fapt, este să o facă pe Micaela să-i regrete absenţa şi să se căiască pentru ceea ce i-a făcut. Reuşeşte tot ceea ce-şi propune în acest sens, iar orgoliul său de a o vedea pe fosta soţie moartă de disperarea pierderii lui îşi găseşte împlinirea.
Micaela se sinucide, lăsându-i lui Petrican o scrisoare în care îi dezvăluie că aventura sa cu amantul nu avusese loc şi că întotdeauna îl iubise doar pe el.

După ce citeşte scrisoarea, dându-şi seama că dragostea Micaelei a fost întotdeauna sinceră şi curată şi, mai ales, regretând tot răul pricinuit prin încercarea de a o slei de toate puterile, Petrican se sinucide şi el.


Cu siguranţă şi astăzi, ca şi atunci, există nenumărate cazuri de bărbaţi, dar şi de femei, care întâlnesc marea iubire a vieţii lor, căreia îi dau cu piciorul doar pentru că ajung să se simtă sufocaţi de sentimentul suprem. Obişnuiţi cu triumful cuceririlor nesfârşite printre persoanele sexului opus, aceştia (sau femeile sau bărbaţii cu pricina) refuză o dragoste pe care o regretă apoi o viaţă întreagă, nevrând să dea crezare destinului care le întinde o mână de ajutor.

Mai bine să ne bucurăm de ce avem...

Iată despre ce este vorba...

Scrisoare de dragoste
Mihail Drumeş
(apărut în 1938)

Personaje în rolurile principale:
Anda Brădeanu (pe rând, Anda Brădeanu, Anda Gherghel, Anda Apelevianu)
Dinu Gherghel

Personaje secundare:
Mama lui Dinu Gherghel
Mama adoptivă a Andei Brădeanu
Relu Apelevianu
Barbu Apelevianu
Cora (Jebs) Apelevianu

Un băieţel, fiu de învăţători, orfan de tată, este trimis de mama sa „la curte” (la conacul familiei Apelevianu, oameni înstăriţi din comuna Apelevii, judeţul Romanaţi) să cumpere alimente. Acolo, boieroaica, Elena Apelevianu, îi dă gratis şi o cantitate de cereale, apoi îl alungă din curte ca pe un câine. Întâmplarea îi atrage copilului toată ura faţă de această familie.

Băiatul, Dinu Gherghel, este pus, peste ani, în situaţia de a se reîntâlni cu unul din membrii familiei pe care o dispreţuia atât de tare. Nepotul Elenei Apelevianu devine colegul lui de liceu, care, fiind crescut de o bonă franţuzoaică, deprinsese limba acesteia foarte bine. Această calitate îi aduce succes la şcoală, unde primeşte numai note de 10, iscând invidia lui Dinu Gherghel, care se hotărăşte să îl depăşească pe rivalul său. Se pune pe învăţat, se mută chiar la o gazdă franţuzoaică, de la care prinde foarte repede limba franceză. Succesul său vine până la urmă într-o zi cand profesorul îi dă nota 10 şi lui Relu Apelevianu, nota 9.

(Dinu Gherghel termină şi facultatea, apoi începe două doctorate: unul în Drept, altul în Litere.)

Mama lui Dinu se îmbolnăveşte, drept pentu care acesta alege să o aducă în Bucureşti pentru a fi consultată de nişte medici. În tren spre Apelevii, băiatul o întâlneşte pe Anda Brădeanu, care îl farmecă pe loc. Încearcă să iniţieze o conversaţie, însă fata este reticentă pentru început. Darul vorbirii cu care Dinu fusese înzestrat joacă un rol hotărâtor în drumul personajului către inima fetei, care ajunge să îl simpatizeze până la sfârşitul călătoriei. La Piteşti, Anda coboară, fără ca cei doi să se prezinte măcar, lăsând la aprecierea destinului soarta lor şi şansa de a se reîntâlni vreodată.

Reîntâlnirea se petrece la un cinematograf, după un an şi 3 luni. Aici Anda aşteaptă pe cineva care nu mai apare. Din cauza aşteptării, pierde şi şansa de a-şi cumpăra bilet, deoarece se hotărăşte totuşi să vadă filmul, chiar dacă singură. Pe neaşteptate, o mână îi atinge umărul şi o voce cunoscută o întreabă: „Aveţi nevoie de un bilet, domnişoară?”
Se întoarce şi-l descoperă în faţa ei pe necunoscutul din tren. Amândoi se sperie de această „mână” a destinului care a lucrat în favoarea lor şi sunt de acord că ar trebui să intre împreună la film.

Întâmplarea îi aduce din nou împreună, prilej cu care Dinu îi cere Andei să-i devină iubită, iar aceasta acceptă (de precizat faptul că pe atunci lucrurile mergeau extrem de repede, iar iubiţii erau iubiţi o scurtă perioadă de timp, după care imediat recurgeau la căsătorie. Încă o precizare, mi s-a părut că în cartea asta ideea de divorţ nu era privită chiar ca acum, gândul de a divorţa era mult mai realist, dacă o căsnicie nu merge, corect, de ce să mai stăm împreună. Astăzi există temerea de a nu fi bârfit de lume, iar din cauza asta mulţi oameni locuiesc în aceeaşi casă ca nişte străini, fără a exista sentimente între ei. Plus o altă precizare: ideea de castitate. Fetele se dăruiau cu toată inima unui bărbat dacă îl iubeau, indiferent că o făceau înainte sau după căsătorie, dar se temeau de o despărţire, care le-ar fi adus ruşinea în lume, dacă nu erau măritate. Cum ar fi, se culcau cu ei şi înainte de nuntă, dar până la oficializarea căsătoriei stăteau cam cu sufletul la gură.).

(IMPORTANT: Dinu Gherghel fusese învăţat de mic copil de către părinţii săi ca, dacă are şansa de a se căsători cu o fată bogată, să nu o scape printre degete. Astfel, Dinu visează la împlinirea lui materială şi profesională, şi la faptul că numai o fată de rang înalt îi poate aduce această împlinire.)

Anda Brădeanu devine, în scurt timp, Anda Gherghel. Dinu o ia de nevastă NU DIN IUBIRE, ci pentru a-şi face un capriciu, acela de a o avea ca şi femeie. Un fost coleg de facultate îi spusese că a avut-o mai demult, drept pentru care orgoliul de a fi bărbat al lui Dinu lucrează în acelaşi sens. După două încercări eşuate de a o avea pe Anda înainte de căsătoria lor, aceştia se ceartă, se despart, se împacă, iar Anda îi spune că va fi femeia lui numai după cununie. Iată motivul căsătoriei deci...

Anda îl iubeşte pe Dinu, Dinu îi spune Andei că o iubeşte, dar căsătoria lor este privită în mintea sa ca fiind un fel de provizorat, aşteptând numai momentul de a se despărţi de soţie, după ce capriciile sale fuseseră satisfăcute pe deplin. Bărbatul nu neagă momentele frumoase pe care le petrece alături de Anda, dar visează în continuare la ridicarea lui pe soclul vieţii sociale de către o femeie bogată.

Această femeie de care are nevoie Gherghel se iveşte prin intermediul lui Relu Apelevianu, care vorbeşte cu unchiul său pentru a-l angaja ca secretar particular la biroul său pe Dinu. Fiica lui Barbu Apelevianu se îndrăgosteşte de el şi de aici toate se înşiruie frumos pentru Dinu. Tot ce-i rămâne de făcut este să găsească un motiv pentru a se despărţi de Anda, ca să poată deveni soţul fetei bogate.

El şi Relu pun la cale un plan de denigrare a Andei. Relu încearcă să o cucerească pe aceasta, iar Dinu trebuie să-i surprindă în flagrant delict, bineînţeles, cu ştirea lui Relu. Zis şi făcut. Cei doi sunt surprinşi, dar nu înainte ca Relu să-i mărturisească Andei că nutreşte sentimente reale de dragoste pentru ea şi de a-i dezvălui planul bărbatului său.

Anda şi Dinu se despart.

Relu devine din ce în ce mai apropiat de Anda, se căsătoresc, Anda rămâne gravidă. Dinu Gherghel o ai de soţie pe Cora Apelevianu. Obţine posturi importante în minister, are bani, merge în excursii în străinătate, doarme în hoteluri de lux, are majordomi şi şoferi. Dar îi lipseşte ceva şi nu mult durează până îşi dă seama că ceea ce îi lipseşte este dragostea Andei. Îşi recunoaşte că o iubeşte, dar la ce bun dacă n-a ştiut să o preţuiască atunci când a fost momentul...

Cei patru se întâlnesc (din întâmplare) ca şi cupluri la un restaurant în Veneţia, unde Anda şi Dinu sunt răscoliţi de amintiri. În urma întâlnirii, cei doi decid să facă în aşa fel încât drumurile lor să nu se mai încrucişeze şi să lase trecutului toate clipele petrecute împreună.

Pregătindu-se de întoarcerea în ţară, a doua zi, Anda şi Relu află că soţii Gherghel au fost găsiţi morţi la hotelul unde se cazaseră.

Cora Apelevianu, nesuportând gândul că Dinu Gherghel încă îşi iubeşte fosta soţie, ia o supradoză de somnifere şi moare în somn. Descoperind-o moartă şi, mai ales, în urma zbuciumului interior care-l secătuia de toate puterile, în lipsa dragostei Andei lui şi urmărit de gândul că un alt bărbat îi stă alături prin viaţă, Dinu se sinucide împuşcându-se.

Concluzii: Dinu Gherghel dă iubirea pe bani. Anda îşi reface viaţa, dar arivistul moare înecat de propriile nemulţumiri şi neajunsuri sufleteşti.

Întrebare: Ce ar trebui să ne fie pe plac, dragostea sau banii?

Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeş (fragment)

(...)O clipă las privirea în jos, dar nu trec câteva clipe şi o ridic din nou.
Straniul joc se repetă de mai multe ori. Ochii noştri încep a se război între ei fără pricină, şi această luptă frământată durează peste două, trei şi chiar mai multe minute. Deodată, fata întoarce brusc capul, cu un aer de îmbufnare. De ce s-o fi supărat? Crede că a fost biruită? Se vede treaba că nu-şi dă seama ce putere sălăşluieşte în ea. Cu un gest nervos, deschide poşeta şi scoate o ţigaretă fină. Vrea s-o aprindă, dar nu găseşte chibrituri.
Fumează?! Cum se poate?! Dar această patimă e prietena viciului, ce caută într-o zonă a purităţii?
- Dacă permiteţi... îi spun.
Aprind bricheta şi-i ofer foc.
- Mulţumesc, domnule.
Tonul ei e aproape agresiv. Se apucă să citească mai departe cartea pe care o ţine pe genunchi. Cât aş vrea să-i aflu titlul!
"E supărată, zâna! gândesc în sinea mea. Nici nu mă cunoaşte şi, uite, s-a supărat pe mine. E un început bun."

E gol si inca se dezbraca

Mi-e dor de oameni, mi-e dor de lucruri, mi-e dor de mine, dor de toate si de nimic. In mintea mea nu mai e loc de prostii, spatiile goale s-au ocupat cu cate una alta care nu ma ajuta sa traiesc decent. Am nevoie de o pauza de viata, ca sa respire si sinapsele mele. O pauza lunga, sa am timp destul sa-mi pun in ordine idei, prieteni si sentimente. Nimic nu mi-ar fi mai de folos decat niste zile insorite goale de tot, insorite de tot, sarace de tot, doar eu si ele. Sa fim doar noi, sa imi para bine ca traiesc niste zile goale, langa oameni goi, cu suflete dezgolite. Si norii de pe cer s-au dezbracat, au fost spalati cu clor, si diminetile sint dezbracate acum.

De ce am impresia ca lumea pe strada se uita ciudat dupa mine? Am gresit cu ceva?

La sfarsitul anului 2010...

O pauza lunga inseamna un post mai lung.

Vreau sa scriu despre trei lucruri:
1. Despre primii fulgi din 2010 (cu precizarea ca pe facebook m-am luat de toata lumea pentru inocenta cu care trateaza subiectul)
2. Despre sunetul autostrazii
3. Despre amintiri.


La 1: stiam ca prima ninsoare ma va prinde intr-un loc anume :)) Simteam asta. In piept mi-a batut inima mai tare, cand primii fulgi m-au atins. Inchid ochii si ma gandesc departe, la toti fulgii pe care i-am gustat vreodata si pe care i-am topit intr-un loc special. Cu persoane speciale. Cu ganduri si gesturi nehotarate, uimita de frumusetea lor, a fulgilor. Pe geamul masinii se contureaza invizibil sentimentele mele, la fel de albe si reci ca zapada de afara. Rotesc maxim spre rosu si pornesc treapta a doua. Acum e cald si sufletul meu linistit.


La 2: numai seara tarziu pot vorbi despre autostrada. Si numai cu geamul de la baie deschis. Cu robinetul inchis. Dezbracandu-ma. Atunci aud atatea masini care alearga pe autostrada spre Pitesti. Departe departe, de-abia de-abia, dar eu le aud, e un sunet surprinzator, care imi face intotdeauna pofta de plimbare, de plecare si de neintoarcere.


La 3: Iti aduci aminte cand mi-ai promis ca te intorci la fiecare doua saptamani sa ma vezi? Stii cand mi-ai adus primul buchet de flori, cu ce ocazie si cu cata neindemanare mi l-ai dat? Stii cand ti-am cumparat un ursulet de ziua ta de nume si am facut o poza impreuna cu el? Stii cand te-am pierdut, am strigat dupa tine, am plans dupa tine, si tu erai prin vecini? Iti aduci aminte cand te chemam ca sa o impaci pe cea mica? Sau cand ti-am reprosat ca nu-mi place mancarea din ziua aia si te-ai pus repede sa-mi faci ceva bun? Sau cand m-ai certat prima data pentru ca nu intelegeam ca incepatorii merg pe prima banda? Sau cand te-ai suparat pe mine pentru ca nu ti-am facut prajitura ta preferata? Mai stii cand ne-am fotografiat la metrou, tu inalt, eu foarte mica, cu ghiozdanele in spate? Stii cand mi-ai scris o felicitare, sub pretextul ca esti "un admirator"? Tii minte cand ti-ai serbat majoratul si ti-am admirat paharele in forma de trompa de elefant? Iti amintesti cand mi-ai spus prima data ca sint frumoasa? Stii cand am ajuns la festivitatea finala imbracate cu aceeasi rochie? Iti aduci aminte cate clipe minunate am petrecut langa tine?

Aici, in intrebarile astea, se regasesc cele mai importante persoane din viata mea. Cate una pentru fiecare :)

Private LOVE

-Dar tu vrei?
-Inca nu, ma gandesc ca e bine sa mai asteptam, sa vedem ce ne rezerva timpul.
-Si cat mai avem de asteptat?
-Cat va fi nevoie ca sa stim ca deciziile luate vor fi cele corecte.
-Si daca instinctul te va purta in directii gresite?
-Lasa-ma pe mine sa decid asta si imi voi asuma consecintele.
-In doi toate se impart, si deciziile.
-Atunci te anunt ca decizia a fost luata deja.
-Sper ca nu e ceea ce cred eu...
-Ma saruti sau nu?
-!!!
-Ori o faci, ori o faci :))
-Stiam eu ca te iubesc.

randomizing

Povesti nescrise, cu randuri spinoase si cuvinte neintelese imi ceri sa-ti citesc. Pe fundal sonor monoton si timp incremenit. Timpul meu care e mai mult al tau si care pe tine vrea mai mult sa te cunoasca decat pe mine.

"Randurile tale...fereastra sufletului meu" - scriam pe-o carte cu coperti galbene. Cu 20 de ani in urma, aceeasi semnatura, scrisa de o alta mana, pe o alta carte. Le gasesc pe amandoua ratacite intre file de poveste invartite pe suveica unui timp pierdut, al tau. Si povestea mea, scrisa in randuri pronuntate, bolduite, nu se termina niciodata atunci cand ar trebui. Niciodata, ciocnindu-se de singurul cuvant menit sa-i ofere moartea, FINAL, nu se da in laturi de la a se oferi toata, intreaga, pasionata, ca o fecioara in prima ei noapte de dragoste. Dar povestea ta, fire de matase cu noduri si capete despicate, renunta prea usor, temandu-se ca prima urma de praf ii va stirbi intreg farmecul. De fapt, fiecare poveste a noastra e o marturie asupra unui destin propriu, fie ea dusa pana la capat sau nu.

FINAL (impropriu spus, pentru ca nu are inceput)